Achiziții cu PROBLEME dar SCUMPE. Ministerele a luat cu 25 de milioane de euro, produse și licențe software DEFECTE
- Gabriel Mihai
- 5 decembrie 2016, 13:29
Ministerele Educației, Transporturilor, Comunicațiilor, Fondurilor Europene, Economiei, Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Finanțelor, Agriculturii și și Sănătății au cheltuit peste 110,2 milioane de lei (circa 25 de milioane de euro) pentru produse/licențe software care au fost instalate dar nu au fost și utilizate. Se pare că la acestea au fost descoperite probleme de exploatare sau chiar defecțiuni.
Ministerele de mai sus menționate au achiziționat mai multe produse și licențe software dar nu era compatibile cu sistemele de operare existente deja. Potrivit profit.ro, ele au fost achitate în intervalul ianuarie 2011- iulie 2016. Suma totală a acestor lucruri se ridică la 3,7 miliarde de lei, fiind vorba de mai mult de 10.000 de contracte/comenzi.
Cele mai mari sume au fost primite de Siveco România (377.8 milioane de lei pentru 90 de contracte/ comenzi cu 22 de autorități contractante ale statului).
Este este urmată de următoarele:
Grupul Teamnet (deținut de Sebastian Ghiță până în 2012, cu 261,7 milioane lei/27 contracte/19 autorități contractante), UTI GRUP (108,1 milioane lei/313 contracte/46 autorități contractante), Bion Advanced Support Team (102,2 milioane lei/13 contracte/11 autorități contractante), Romsys (97,7 milioane lei/92 contracte/27 autorități contractante), Telekom Romania Communications (96,8 milioane lei/13 contracte/7 autorități contractante), Net Brinel (64 milioane lei/179 contracte/50 autorități contractante), Quality Business Solutions (59 milioane lei/7 contracte/3 autorități contractante). Pe listă, la poziția a 14-a, apare și Asesoft International, cu 25,1 milioane lei/6 contracte/4 autorități contractante.