Cei şase mineri care au fost răniţi în urma exploziilor care au avut loc, sâmbătă, la mina din Petrila, au fost externaţi astăzi.
Deoarece au constat că evoluţia stării de sănătate a ortacilor este una favorabilă, medicii au decis că nu mai este necesară spitalizarea lor.
În acest moment, în spitalul din Petroşani se mai află doi mineri. Primul, care se afla în subteran în timpul accidentului, dar care nu s-a prezentat la spital imediat după acesta, a fost internat pentru a fi ţinut sub observaţie în secţia de Chirurgie.
Al doilea miner este internat în secţia ORL a spitalului din Petroşani, după ce, luni, a acuzat stare de ameţeală şi senzaţii de vomă. Alţi opt mineri răniţi în accidentul minier se află internaţi la spitale din Bucureşti, medicii fiind rezervaţi cu privire la şansele lor de recuperare.
Alţi patru mineri, înmormântaţi azi
Ziua de doliu declarată ieri la Petrila şi Petroşani s-a prelungit şi astăzi, când rudele i-au înmormântat şi pe ceilalţi patru ortaci morţi scoşi, luni seară, din mină. Mâine urmează să fie înmormântate şi trupurile neînsufleţite ale minerilor care au fost scoşi din subteran ieri.
Ancheta cu privire la descoperirea vinovaţilor pentru explozia de sâmbătă de la mina din Petrila continuă.
Citiţi şi: Un miner acuză: conducerea minei ştia de scurgerea de gaze