"Mineriadă" la Uniunea Artiştilor Plastici

În cursul zilei de ieri, Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) a fost evacuată din sediul pe care-l deţinea în str. Nicolae Iorga, nr. 21 (Casa Slătineanu), ca urmare a acţiunii executorilor judecătoreşti care au pus în aplicare decizia definitivă de retrocedare a imobilului.

În câteva ore, tot ceea ce deţinea până acum UAP în incinta imobilului – arhiva datând încă din 1920, sute de lucrări de artă ale artiştilor plastici aflate în patrimoniul Uniunii, mobila de epocă – a fost aruncat claie peste grămadă în câteva maşini, luând drumul câtorva spaţii improprii puse la dispoziţie de Ministerul Culturii (MCC), prin RAAPPS, în Casa Presei Libere.

“Ce vreţi să-mi reproşaţi, că sunt eficientă în aplicarea legii? Nu fac altceva decât să-mi fac bine meseria”, ne-a declarat Dorina Gonţ, executorul judecătoresc însărcinat cu această treabă, care făcea dovadă de un suspect exces de zel. Faptul că retrocedarea a fost decisă pe baza unui act de moştenire (“fals”, în opinia reprezentanţilor UAP), datat 4 august 1940, care se referă la strada Nicolae Iorga, atunci când aceasta se numea Benito Mussolini, iar marele istoric nu murise încă, este explicat de avocatul Mario Ianculescu, reprezentant al celor care au câştigat în instanţă imobilul, prin faptul că actele distruse în timpul războiului au fost refăcute de comunişti, iar acestora le era frică să mai pomenească numele vechi al străzii, Benito Mussolini. Actuala proprietară a clădirii, Maria Dumitrescu, este o persoană foarte în vârstă, care nu a fost văzută de nimeni la faţă, fiind reprezentată de aceşti indivizi. Mai mult, alături se află o clădire deţinută, se pare, de un cunoscut interlop, care ar vrea să pună mâna şi pe Casa Slătineanu.

Imobilul fiind monument istoric, MCC are drept de preempţiune la vânzarea acestuia, dar oferta proprietarului de 7 milioane de euro a fost deja respinsă, pentru că bugetul MCC pentru achiziţia de imobile nu este decât de 4 milioane de lei (aproximativ un milion de euro). Virgil Ştefan Niţulescu, secretar general al MCC, ne-a declarat că dreptul de preempţiune se transferă la autorităţile locale, iar primarul general Sorin Oprescu va trebui să ia o decizie în acest sens.

Săptămâna viitoare, Niţulescu şi ministrul Adrian Iorgulescu vor avea o întâlnire cu Sorin Oprescu şi vor ridica şi această problemă. La rândul său, vicepreşedintele Cezar Ionescu, şef al Direcţiei pentru Cultură a Primăriei, ne-a declarat că singurul care poate lua decizia unei eventuale cumpărări este primarul Oprescu, dar acesta este plecat din ţară şi se va întoarce într-o săptămână.