Acuzațiile de discriminare lansate de un client care susţine că a fost refuzat de o vânzătoare de la un magazin Kaufland din Odorheiu Secuiesc, pe motiv că nu vorbea ungurește, nu se probează, a anunțat Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
Potrivit unui comunicat al CNCD: „Prin publicarea filmulețului s-a generat o instigare la ură pe criteriul apartenenței etnice, săvârșită prin răspândirea unor informații incomplete”. Astfel, în cazul semnalat pe internet de vloggerul Milițianul nu a fost câtuși de puțin vorba de o discrimnare directă. Colegiul Director al CNCD a constatat că: „Autorul filmului nu a respectat regulile de etică ale testării ce țin de corectitudinea dovezilor. Prin publicarea filmului s-a generat în societate o instigare la ură pe criteriul apartenenței etnice, săvârșită prin răspândirea unor informații incomplete sau false. În speță, nu se intrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare direct”.
„De ce nu mă serviți? Pentru că sunt român?
Reamintim că în filmul postat pe reţelele de socializare, intitulat „Străin în ţara mea”, se arată cum un bărbat încearcă să cumpere mici de la hipermarketul Kaufland din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita. Omul cere o porţie de mici, iar vânzătoarea ia banii şi spune ceva foarte încet, la care bărbatul o întreabă dacă l-a înjurat, iar femeia răspunde „semmi” (nimic – n.r.). Vânzătoarea nu mai reacţionează la insistenţele bărbatului, dar nici nu îl serveşte, iar acesta cere persoanelor prezente să îi traducă ce spune vânzătoarea.
„De ce nu mă serviţi? Pentru că sunt român?”, întreabă bărbatul, iar un client care stă la coadă îi răspunde: „Dacă nu ştie româneşte, nicio problemă, dar măcar să ştiţi dvs. ungureşte”. În momentul în care bărbatul întreabă de ce trebuie să ştie limba maghiară în România, o tânără care stă la coadă îi răspunde: „Pentru că cerul e albastru”.
Ca urmare a acestui incident, magazinul Kaufland a primit o amendă de 10.000 de lei, însă, în urma unui comunicat de presă, reprezentanții supermarketului au afirmat că, la ora la care a avut loc discuţia filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienţii nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obişnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10.00.