Bărbatul găsit decapitat zona Km 4 - 5 din municipiul Constanța a fost identificat. Acesta avea 28 de ani, era divorțat și lucra ca militar la Unitatea de Logistică din Murfatlar.
Prietenii povestesc că bărbatul era depresiv în ultima perioadă. Cert este că tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața, lucru care va fi stabilit cu certitudine la finele anchetei, scrie ReplicaOnline.
Pe 5 iunie, niște persoane l-ar fi văzut pe strada Theodor Speranția din zona Km 4 - 5 a municipiului Constanța, iar în momentul în care trenul s-a apropiat, acesta s-a așezat pe burtă, cu gâtul pe linia de cale ferată. Bărbatul a murit pe loc, decapitat.
Locuitorii din Ciocârlia, localitatea de unde era, au rămas muți de durere la aflarea veștii, ei precizând că era un tânăr respectuos, dar că în ultima perioadă nu era în apele lui. Și pe rețelele de socializare au început să curgă mesajele: ”Rămas bun prieten drag. Sper că de acolo de sus să îmi fii în continuare alături și să îmi arăți mereu calea cea bună! Nu pot să cred că acea persoană care îmi spunea mereu că viața este frumoasă și trebuie trăită a ales să facă un pas greșit! Nu pot să cred că singura persoană la care mereu când apelăm și nu mă refuza, astăzi nu mai este! Dumnezeu să te ierte suflet bun!”, a scris Oana.