Militar american mort la Constanța. I s-a făcut rău în timpul instrucției. Video

Sursa foto: Inquam

Un militar american a murit după ce a suferit un accident medical în timpul antrenamentelor de la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța. Militarul se afla internat la terapie intensivă de câteva zile.

Un militar american, în vârstă de 41 de ani, a murit, în această dimineață, la secția ATI de la Spitalul din Constanța. El a fost internat în urmă cu câteva zile, după ce a suferit în accident medical în timpul antrenamentelor. Soldatului i s-a făcut rău și a fost preluat de urgență la spital. Deși s-a pus problema transferului la o clinică militară din Germania, acest lucru nu a fost posibil deoarece starea sănătății sale nu permitea. Din primele informații, militarul ar fi suferit un infarct în timpul instrucției.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanța, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor ce au condus la deces.

În acest caz a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili care sunt împrejurările în care s-a petrecut decesul. Iar până la finalizarea cercetărilor, moartea acstuia este considerată suspectă.

Trupul neînsuflețit al soldatului va fi transportat înapoi la baza militară pentru ca mai apoi să fie dus în Germania, unde se va fae o a doua autopsie, urmând ca, în cele din urmă, să fie predat familiei, în Statele Unite.

Militarii americani din baza de la Mihail Kogălniceanu

Baza Aeriană 57, de la Kogălniceanu, a Forțelor Aeriene Române, joacă un rol esențial pe Flancul Estic al NATO, iar acesta a crescut după ce Rusia a atacat Ucraina, la 24 februarie 2022. Militarii americani din baza de la Mihail Kogălniceanu, sunt cei mai aproape de războiul din Ucraina, dintre toate unitățile Statelor Unite.

La baza de la Mihail Kogălniceanu sunt cantonate patru grupuri de luptă americane, formate din 3.000 de soldați și alți 2.000 de membri ai personalului militar. În luna iulie, aici au ajuns militarii din Divizia 101 Aeropurtată care i-au schimbat pe colegii lor din Divizia 82. Divizia 101 Aeropurtată este o unitate care a luat parte la toate marile războaie duse de americani în ultimii 80 de ani.

În luna  mai, soldații de la baza militară din Mihail Kogălniceanu au primit vizita Primei Doamne a Statelor Unite, Jill Biden. Prima Doamnă a sosit în România, la vremea respectivă, în cea de-a doua vizită oficială în ţara noastră. Prima vizită a avut loc în 2014, când s-a aflat în România alături de soţul ei, Joe Biden, la acea vreme vicepreşedinte al Statelor Unite.