Un milion de doze de vaccin antigripal, gratis, de la 1 septembrie

Vaccinul antigripal va fi disponibil din 15 septembrie, 1 milion de doze urmând a fi utilizate pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii a semnat, potrivit Agerpres, contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin antigripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu, valoarea cu TVA a contractului fiind de 11.205.200 lei.

Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se va face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică începând cu data de 15 septembrie.

„Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de doi ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

 

Atenție la igienă!

Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.