Milioane de euro câștigate de Alex Bodi în 2019. Cum explică avocatul suma imensă obținută

Milioane de euro câștigate de Alex Bodi în 2019. Cum explică avocatul suma imensă obținută

Cercetat pentru comiterea de fapte grave, Alex Bodi a realizat venituri uriașe anul trecut. A rămas cu un profit net de 7 milioane de euro.

Cercetat într-un dosar ce vizează traficul de persoane și proxenetismul, Alex Bodi încearcă să-și justifice sumele uriașe de bani de care dispune. Prin intermediul avocatului, el a anunțat că în anul 2019 a obținut un profit net de 7 milioane de euro după ce și-a plătit taxele și impozitele.

„Cu privire la tranzacţiile finaciare ale sale , nu fac un secret, valoarea veniturilor sale nete la sfârşitul anului 2019 dupa impozitare, venituri pe care le a depus, depăşeşte suma de 7 milioane de euro”, a afirmat avocatul lui Alex Bodi conform Antena 3. Soțul Biancăi Drăgușanu deține, printre alte afaceri și o publicaţie în Germania, acolo unde ocupă funcția de redactor şi unde este remunerat cu suma de trei mii de euro pe lună. Conform fișei postului, el trebuie să scrie materiale la Parlamentul European şi la locaţia din Bucureşti stabilită de angajator.

Cnform evz.ro, în luna martie, Alex Bodi a devenit angajat pe perioadă nelimitată la ziarului „Berliner Tageblatt – Berliner Tageszeitung – Deutsche Tageszeitung” din Germania, cu sediul în strada Axel Springer 67-68,10959 Berlin- Republica Federală Germania.

Le aduce din condei și este plătit

„Alexandru Bodi este angajat cu normă întreagă, ca redactor pentru presa internaţională din Europa de Est şi este implicat în principal în următoarele acţiuni: 1. Realizarea de articole editoriale din Europa de Est la locaţia din Bucureşti. 2. Realizarea de articole editoriale la locaţia Parlamentul European din Strasbourg. 3. Acesta se angajează să realizeze alte sarcini rezonabile de asemenea în alte locaţii, care corespund cunoştinţelor şi abilităţilor sale anterioare şi care nu sunt supuse unor reduceri salariale”, scrie în contractul respectiv.

Însă, pe lângă faptele menționate în dosar, cele de proxenetism și trafic de persoane, Bodi este cercetat de procurori și pentru spălare de bani. El ar fi virat mai multor apropiați sume uriașe de bani, sub formă de împrumut. Banii au fost scoși de la bănci, iar sumele au fost returnate în timp record, conform spynews.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News