Miliardarul Rupert Murdoch se va căsători pentru a cincea oară la 92 de ani: „M-am temut că mă voi îndrăgosti, dar va fi pentru ultima dată”

Rupert Murdoch s-a căsătorit din nou. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Miliardarul Rupert Murdoch, proprietarul influentului grup media News Corp, s-a logodit pentru a cincea oară la vârsta de 92 de ani, a declarat în propriul său ziar tabloid, New York Post.

Magnatul Rupert Murdoch, de origine australiană, care a obţinut cetăţenia americană în 1985, se va căsători cu Ann Lesley Smith, o fostă capelană a poliţiei din San Francisco, în vârstă de 66 de ani. Cei doi intenționează să se căsătorească în vară. „Amândoi așteptăm cu nerăbdare să ne petrecem a doua jumătate a vieții împreună”, a spus Murdoch.

Ann Lesley Smith: „Împărtășim aceleași convingeri”

Cei doi s-au întâlnit în luna septembrie a anului trecut la una dintre podgoriile californiene ale lui Rupert Murdoch, la o lună de la oficializarea ultimului său divorţ. După câteva luni de relaţie, Murdoch a cerut-o în căsătorie de Ziua Sfântului Patrick.

Am fost foarte nervos. Mi-era frică să mă îndrăgostesc – dar știam că acesta va fi ultima dată pentru mine. Ar fi mai bine să fie aşa. Sunt fericit”, a spus Murdoch, în vârstă de 92 de ani, despre noua sa logodnică, Ann Lesley Smith, în vârstă de 66 de ani, al cărei defunct soț a fost Chester Smith, cântăreț country, precum și director de radio și TV.

Sursa foto: theguardian.com.

Ann Lesley Smith, rămasă văduvă în urmă cu 14 ani

Smith a spus pentru New York Post: „Sunt văduvă de 14 ani. La fel ca Rupert, soțul meu era un om de afaceri. A lucrat pentru ziare locale, a dezvoltat posturi de radio și TV și a contribuit la promovarea Univision. Deci vorbesc limba lui Rupert. Împărtășim aceleași convingeri.”

Rupert Murdoch a divorţat de cea de-a patra soţie a sa, modelul american Jerry Hall, în august 2022, după şase ani de relaţie.

Prin intermediul grupului său News Corp, magnatul, a cărui avere familială este estimată de Forbes la peste 17 miliarde de dolari, deţine sute de media, în special în SUA, inclusiv companii care controlează influentul post conservator Fox News, cotidianul economic Wall Street Journal şi tabloidul de dreapta New York Post.

Deţine şi publicațiile britanice The Sun şi The Times şi alte ziare din Australia

Miliardarul a fost căsătorit pentru prima dată între 1956 şi 1967 cu Patricia Booker, o stewardesă australiană, iar apoi, timp de peste 30 de ani, până în 1999, cu o jurnalistă britanică, Anna Mann, care, potrivit presei de la acea vreme, a primit peste un miliard de dolari după divorţul lor.

El s-a căsătorit câteva zile mai târziu cu o femeie de afaceri de origine chineză, Wendi Deng, absolventă a Universităţii Yale, până la divorţul lor, în 2013, la New York. Magnatul are în total şase copii.

Ea a fost căsătorită de două ori, mai întâi cu un membru din familia căilor ferate Huntington din San Francisco, iar mai târziu cu Chester Smith, care fondase gigantul TV spaniol Univision. Cei doi s-au cunoscut când ea lucra ca capelan de închisoare, scrie theguardian.com.