Miliardarul care a vrut să fenteze carantina! Procurorii l-au pus sub urmărire penală

Miliardarul care a vrut să fenteze carantina! Procurorii l-au pus sub urmărire penală

De milionarul Beniamin Țânțaș, din Satu Mare, alias ”Beny Țânțaș”, a auzit toată țara. Acum a intrat iar în bucluc.

Acum, milionarul a călcat din nou ”pe bec” după ce nu a respectat condițiile de carantină, acesta alegând să părăsească fără voia autorităților un astfel de centru.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare îl anchetează pe Beni Țânțaș pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

”Vă facem cunoscut faptul că, la data de 02.05.2020, a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvâşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, (…) ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, Secţia 1 Poliţie Satu Mare – Biroul de Investigaţii Criminale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 01.05.2020, în jurul orelor 22:00, numitul Ţ.B., conducând autoturismul marca Porsche, însoţit de numita G.E. şi minorul Ţ.E., a părăsit centrul de carantinare în care aceştia au fost aduşi în convoi, comunicând că se deplasează la domiciliul lor situat în municipiul Satu Mare.Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Secţiei 1 Poliţie Satu Mare – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare”, susțin procurorii locali.

De cealaltă parte, ”Beny” Țânțaș spune că a fost la Viena de unde și-a ”recuperat” soția și copilul de doi ani, care s-au întors din Statele Unite. ”Am intrat în România, iar ofițerul de la vamă mi-a cerut să indic adresa de domiciliul unde am să stau în carantină. Căci așa era vorba, că voi fi la domiciliu, în carantină. Dar mi-a mai spus că până în județul vom fi escortați, vom merge în coloană ... Când am ajuns în Satu Mare, la hotel, le-am spus celor de acolo că nu trebuie să intrăm în carantină, dar, din păcate, mi s-a făcut dosar penal. Este o neînțelegere ... Puteam la fel de bine să stăm la domiciliu, izolați. La fel de bine puteau să ne trimită într-un lagăr, dacă vor să ne extermine”, a declarat Beniamin Țânțaș pentru PresaSM.ro.