Miliardar român celebru, amenințat cu dezvăluiri incendiare. „Luni voi spune totul”

Adela Chirică îl acuză pe miliardarul Nicolae Sota că nu vrea să îi plătească pensie alimentară copilului lor

Miliardarul Nicolae Sota este amenințat cu dezvăluiri incendiare de către fosta lui iubită , Adela Chirică, care se luptă în instanță cu el pentru cuantumul pensiei alimentare pe care acesta trebuie s-o plătească pentru copilul pe care îl au împreună. Băiatul lor, Davis, suferă de sindromul Dravet, scrie cancan.ro.După ce zilele trecute cei doi s-au mai judecat încă odată, decizia instanței urmând să se pronunțe luni, Adela a postat un mesaj dur la adresa miliardarului pe rețeaua sa de socializare. ,,Voi ieși și eu, după mult timp de tăcere, cu dezvăluiri”, a spus Adela.

,,Astăzi ne-am judecat (n.r. vineri, 22 noiembrie). Pentru ultima oară…în dosarul ordonanței de început în luna iunie.Decizia s-a amânat pentru luni. Tot luni, voi ieși și eu, după mult timp de tăcere, în presă cu dezvăluiri.De ce am tăcut până acum, când deși am câștigat ordonanța EXECUTORIE, nu am mai primit bani, cum am fost de bună voie să fac testele de paternitate care au dovedit că el este tatăl biologic al copilului, cum am fost <șantajată>… toate astea vor apărea de luni în toată presa.

Pentru ultima oară am fost proastă și am sperat că vom putea rezolva totul pe cale amiabilă și că testele de paternitate l-au sensibilizat și ne dorim amândoi binele copilului NOSTRU! in decembrie este ziua lui Davis Nicolas și vin sărbătorile.

Acest copil merită să fie fericit de ziua lui și să vină Moșul și la el.

Așa că de luni… începe lupta”, a scris Adela.