În admirabila sa carte „Elogiul vanității”, Andrei Vieru atacă, la un moment dat, zicala „mai bine să provoci invidie decît milă”.
Pe Andrei Vieru îl interesează drumul, nu chiar lung, care leagă invidia de vanitate. Pe mine, însă, mă supără zicala în sine. De cîte ori am auzit vorba asta, de fiecare dată mi s-a părut că este o prostie fără margini, iar emfaza vag eroică cu care este, adesea, rostită, precum și pretenția de demnitate și putere pe care o degajă sînt de-a dreptul comice. Mi se pare uimitor că mai există oameni care se emoționează pozitiv la auzul ei. În orice caz, zicala pleacă de ideea că dacă ajungi bine stîrnești invidie, iar dacă ajungi rău stîrnești milă - este o altă manieră de a spune că, în ceea ce te privește, ai prefera să ajungi bine decît să ajungi rău. Dacă ai spune- o așa, chiar dacă ar suna stupid, ar fi, măcar, adevărat: oricine vrea să-i fie bine și nu rău. Dar aducînd în discuție invidia și mila, totul se răstoarnă. Mai întîi, că oamenii nu reacționează toți la fel - același lucru poate provoca invidie unuia și milă celuilalt. De pildă, dacă aș avea un prieten care ar ajunge președintele României, vor fi mulți care îl vor invidia (mai ales cei care au concurat și ei pentru același post dar au pierdut cursa), dar și unii, ca mine, care ar simți mai degrabă milă, pentru că știu ce înseamnă această funcție: te înjură toată ziua toți cretinii, ai obligația de a suporta o grămadă de chestii insuportabile, nu ai timp pentru familie și prieteni (dacă îți faci serios treaba), apar imediat rigori de protocol care te împiedică să faci multe dintre cele pe care ești liber să le faci dacă nu ești președinte etc. Apoi, zicala este înșelătoare pentru că binomul logic este incorect: mila nu este antonimul invidiei și nici invidia nu este antonimul milei. Cu alte cuvinte, să spui că preferi să fii tratat cu invidie și nu cu milă este ca și cum ai spune „decît să mănînc un măr, mai bine să ningă afară”. Ceea ce nu doar că sună, dar și este suprarealist. Zicala, de fapt, induce un suprarealism moral, chiar dacă este, aparent, foarte realistă.
Să spui: mai bine stîrnesc invidie decît milă, înseamnă că îți dorești să stîrnești în celălalt ceva rău în loc de ceva bun. Invidia, după cum știe toată lumea, este un sentiment meschin, mic, intens, coroziv, care consumă ființa și atacă ficatul. Dimpotrivă, mila este un sentiment splendid, dumnezeiesc, sănătos. Credincioșii cer milă de la Dumnezeu, obligîndu-se să acorde mila lor celorlalți. Iar miluirea lui Dumnezeu este cea mai înaltă formă de respect pe care un om o poate primi în viață. Ba mai mult, în eshatologia creștină, mila din timpul vieții este cheia mîntuirii: mila de cel bogat și puternic, deopotrivă precum mila de cel sărac și slab, mila de tine însuți și mila de toți cei care îți fac răul...Dacă mai aveți încă dubii în legătură cu mila, iată un fragment splendid din „Jurnalul fericirii”:
„Jilava. Martie 1960. Greșeala lui Nietzsche, proclamă Al. Pal. în zgomotul asurzitor al camerei optsprezece (Cine se-nscrie la tun? unde ai pus iar cănița, dom’le? Prapură pe franțuzește e oriflamme; abassourdi pe englezește e flabbergasted. Băgați de seamă cine mergeți la tun, nu mai e decît puțintică apă! Pipetă pe franțuzește nu mai știu, prințule, dumneata-ți mai aduci aminte cum e pipetă pe franțuzește?), este că a disprețuit cele mai virile sentimente și printre ele pe cel mai îndeosebi viril, de care dau atît de frecvent dovadă eroii homerici sau eroii medievali: mila. Lacrimile sînt și ele apanajul războinicilor din Iliada. (Mila, aveam să citesc după eliberare, în opera lui Eugen Ionescu, mila nu este sentimentală, domnilor nietzscheeni, ci umană și bărbătească. Al. Pal. vorbise mai înainte ca vreunul dintre noi să fi citit acele cuvinte ale lui Eugen Ionescu)”.
Dar dincolo de proasta noastră înțelegere a milei, rămîne proasta înțelegere a invidiei. Să dorești cuiva să te invidieze înseamnă să dorești aceluia să se îmbolnăvească. Să legi mîndria ta de invidia celorlalți (mîndria ta se consacră doar dacă injectează toxina invidiei în alții, altfel nu?) înseamnă să ai o părere foarte proastă despre toți ceilalți, în frunte cu tine însuți. Dimpotrivă, să fii prilej de milă pentru ceilalți, să le dai șansa să simtă de pe acum mirosul Raiului, este tot ce poți face mai bun semenilor tăi.