Mike Pence,la Tallin: ”Suntem alături de națiunile Estoniei, Letoniei și Lituaniei și o vom face întotdeauna”
- Sebastian Rusu
- 31 iulie 2017, 20:05
Vicepreședintele american a reafirmat, luni, la Tallin angajamentul SUA față de securitatea statelor baltice în contextul amenințărilor Federației Ruse.
”Sperăm la zile mai bune, la relații mai bune cu Rusia, dar recenta acțiune diplomatică inițiată de Moscova nu va împiedica angajamentul Statelor Unite în favoarea securității aliaților lor și a securității națiunilor iubitoare de libertate din toată lumea” a declarat vicepreședintele american, Mike Pence, luni, într-o conferință de presă comună cu șefii celor trei state baltice(Estonia, Letonia și Lituania), scrie BBC.
Potrivit acestuia, SUA va aloca cheltuieli importante pentru apărare pentru a consolida parteneriatul său cu aliații săi strategici.
”Sub președintele Donald Trump, Statele Unite se află ferm în spatele angajamentului nostru de apărare reciprocă din articolul 5 al NATO. Un NATO puternic și unit este astăzi mai necesar decât în orice moment de la prăbușirea comunismului cu un sfert de secol în urmă. Și nici o amenințare nu este mai mare în statele baltice decât spectrul de agresiune de la vecinul tău imprevizibil la est”, a adăugat Mike Pence.
Vicepreședintele SUA se va deplasa zilele acestea în Georgia și apoi în Muntenegru.