Un număr de 17.520 de oameni au semnat petiţia pentru restaurarea Palatului Brukenthal, din cadrul campaniei „White Palace - Dark Story”, a anunţat astăzi directorul general al Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca.
”O campanie cu un astfel de număr de aderenţi este deja o campanie (...) care, practic, în cazul unei instituţii de cultură, în trei luni, nu s-a atins, indiferent de cauză, în România”, a spus Sabin Luca, informează www.agerpres.ro
Cel mai vechi muzeu din Europa Centrală şi de Est, Muzeul Naţional Brukenthal, are nevoie urgentă de o restaurare complexă, care a fost deja evaluată în urmă cu şapte ani la 50 de milioane de euro, chiar de echipa de specialişti care a restaurat clădirea Teatrului Scala din Milano (Italia). ”Am avut echipa care a restaurat la Scala, a fost aici, acum vreo şase-şapte ani, şi am discutat cu ei. Pentru ca acest Palat să fie de sus până jos funcţional, sumele sunt între 30 şi 50 de milioane de euro, în funcţie de până unde mergi cu calitatea lucrărilor”, a declarat în luna martie, într-o conferinţă de presă, directorul muzeului, profesorul Sabin Luca. Acesta a cerut sprijinul autorităţilor în ultimii nouă ani, însă spune că totul a fost în zadar. Din cauză că nu s-a intervenit, o bucată de piatră de 40 de kilograme s-a desprins, din fericire nepunând în pericol viaţa vreunui vizitator sau a vreunui angajat. La Palatul Brukenthal este nevoie de lucrări de restaurare de la acoperiş, până în pivniţă. Inclusiv parchetul pe care calcă, anual, sute de mii de vizitatori trebuie restaurat. Conducerea Muzeului Naţional Brukenthal avertizează că, dacă nu se va interveni măcar unde e urgent, peste doi ani, când muzeul aniversează două secole, o să intrăm în muzeu „cu căşti, pentru că riscăm să primim o piatră în cap”. Ultimele lucrări importante efectuate la Brukenthal au fost înainte de 2007, anul Capitalei Culturale Europene Sibiu. Aceste fonduri au fost „importante, dar nu suficiente”, mai spune directorul Sabin Luca. În opinia directorului muzeului sibian, Brukenthalul „este un proiect unic în Europa, pentru că este o instituţie mixtă ca şi proprietate, proprietatea statului şi a Bisericii Evanghelice”, motiv pentru care are probleme la accesarea fondurilor europene. Tocmai de aceea, prim-preotul paroh al Bisericii Evanghelice din România, Killian Dörr, cere Guvernului să dea o hotărâre prin care să reglementeze statutul muzeului de la Sibiu.