Mii de credincioși, de Botezul Domnului la Patriarhie

De sărbătoarea Botezului Domnului, Patriarhul Daniel a oficiat Sfințirea cea Mare a apei, după liturghia de la Patriarhie.

Cereremonia a avut loc ieri, când mii de oameni s-au adunat în curtea Patriarhiei, pentru a lua apă sfinţită. 

24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare, luate de la izvorul din Parcul «Grădina Maicii Domnului» al Reședinței Patriarhale, au fost puse la dispoziția credincioșilor.

În faţa Patriarhiei, a fost înălţată și o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc.