Fostul premier Mihai Tudose îl dă în primire pe senatorul Mihai Fifor. „A semnat ca Dragnea să plece”

Fostul premier Mihai Tudose îl dă în primire pe senatorul Mihai Fifor. „A semnat ca Dragnea să plece”

Deputatul Mihai Tudose, fost premier în anul 2018, a afirmat, vineri, la o conferinţă de presă ce a avut loc la Arad că actualul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor, a fost unul dintre cei care a dorit schimbarea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD.

"Dacă pleacă domnul Dragnea şi rămâne domnul Fifor, că tot suntem la Arad, e un dezastru la fel de mare. Domnul Fifor este un domn care, de faţă cu peste 20 de oameni, când ne-am strâns noi câţiva să îi spunem domnului Dragnea să plece, să nu mai facă ceea ce face, a venit şi el. Şi era ceva aşa între Batman, Superman, Robin Hood... Că el rupe, muşcă, din păcate trebuie să plece în America că are treabă, lipseşte în ziua aia cu CEX-ul fabulos, dar 'domnule, mă puneţi pe speaker, eu din America aici de pe telefon pe speaker îi spun să se ducă acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin, să ne lase". Evident că n-a sunat, evident că s-a întors, a declarat că el a semnat un tabel dar era pentru butelii şi că pe tabelul ălalaltul, care era pentru pleacă Dragnea, cineva i-a falsificat semnătura, în condiţiile în care a semnat de faţă cu noi. Ăsta-i omul!", a afirmat Mihai Tudose, potrivit agerpres.ro

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News