Mihai Trăistariu s-a umplut de bani. Veniturile artistului nu vin din muzică

A avut norocul să facă o afacere în zona imobiliară și-i merge bine.

Chiar dacă nu mai are succesul muzical de altădată, artistul stă bine la capitolul financiar, pentru că a putut să se reorienteze. În aceste condiții nici nu a fost prea afectat de pandemia care a lăsat urme asupra conturilor cântăreților, nevoiți să ia o pauză forțată de la concerte și alte evenimente de acest gen.

Mihai Trăistariu s-a mișcat în zona imobiliară și nu îi merge rău deloc. El deține șapte apartamente la malul mării, iar veniturile încasate sunt mulțumitoare. Fostul component al trupei Valahia a povestit că a obținut aceste apartamente după ce a dat în schimbul lor un teren foarte valoros pe care îl avea în proprietate. Partenerul a fost un dezvoltator imobiliar.

„Anul trecut am făcut schimb cu un teren, aveam unul la malul mării şi am schimbat acest teren după ce m-a sunat un dezvoltator de blocuri şi mi-a zis: „Nu vrei să-mi dai mie terenul şi să-ţi dau şapte apartamente?”. Şi uite aşa m-am procopsit cu un apartament cu două camere şi şase garsoniere. Toate-s la malul mării în Mamaia Nord, şi vara asta e primul an când le-am dat spre închiriere.

Preţurile au variat între 200 şi 350 de lei pe noapte. Sunt foarte încântat, mai ales că m-a salvat în perioada asta de pandemie când concertele au fost reduse.”, a declarat Trăistariu pentru click.ro.

Artistul povestea că avea destulă treabă în domeniul muzical, dar și lui aripile i-au fost frânte de pandemia provocată de coronavirus. A căzut cum nu se poate mai prost pentru Trăistariu, care a trebuit să facă față unei rate uriașe la bancă.

„Știi cum a trecut pandemia peste mine? M-a călcat ca un buldozer pentru că eram într-o perioadă în care făceam bani, alergam în continuu. M-a prins destul de dur pandemia, pentru că aveam o rată la bancă de 20.000 de lei pe lună”, spunea cântărețul la Antena 3.