Săptămâna viitoare, Mihai Tatulici lansează cartea „Vin Râmele”, scrisă încă din 1983 și trimisă către editura Cartea Românească în anul 1985. Cu toate că era conștient că la acea dată manuscrisul său nu va putea vedea lumina tiparului, Mihai Tatulici s-a încăpățânat și a trimis-o la editură. „Am încercat, în nebunia mea, un fel de inconștiență, să văd ce se mai poate face în anii aceia. Dar, s-a dovedit că nu se mai poate face nimic”, s-a destăinuit acum, Mihai Tatulici.
Dar cenzura nu a reușit să-l oprească pe Mihai Tatulici din a publica această carte. La acea vreme, “am fost fericit că le-am scris. Am scăpat de ele, le-am scos din mine și le-am pus deoparte”, spune Mihai Tatulici. Cartea „Vin Râmele” a apărut pentru prima dată în 1993. La acea dată a fost un adevărat succes.
În cartea „Vin Râmele”, Mihai Tatulici a prezentat o altă față a comunismului. Sau cel puțin o față diferită de ceea încerca Partidul Comunist Român să prezinte populației. „Viața era trăită tumultos, cel puțin de către mine. Fără a avea viziune și fără a înțelege mecanismele, lucrurile erau înțelese diferit. Veneam din comunism. Nu aveam altă experiență. Eu am înțeles foarte târziu, în linii mari, ce înseamnă democrația. Cam prin anii 2000, după ce am citit și eu mai multe materiale și m-am familiarizat cu subiectul”, a mărturisit Mihai Tatulici, într-o convorbire cu Dan Andronic.
“Nuvelele recompun copilăria mea în Bucovina, primii ani ca ziarist de presă scrisă și apoi ca realizator de emisiuni la televiziune. Eram tânăr și credeam că lumea e a mea. Între timp, lumea mea e la apus, și o alta se naște. Locul imaginării și al fanteziei a fost luat de tehnologie, oamenii citesc tot mai puțin pentru că alte îndeletniciri le ocupă mai tot timpul. Recitind ce am scris de la 30 la 40 de ani, am senzația că lumea mea de atunci e mult mai frumoasă. Cu siguranță, mă înșel. Dar vă propun, prin această reeditare, să încercați și voi. Nu de alta, dar nu există viitor care să nu fie influențat de trecut.”, spunea recent Mihai Tatulici.
Am citit cartea recent și am rămas uimit de curajul literar de atunci., Așa că am avut curiozitatea să-i pun niște întrebări.
Nu am reușit să public nici măcar o nuvelă
Dan Andronic: Mihai Tatulici, ceea ce mi s-a părut interesant este faptul că pe vremea comunismului ai avut curajul să predai manuscrisul la o editură știind că nu putea fi publicată.
Mihai Tatulici: Exact așa a fost. Eu am scris-o în 1983, am dat-o la Editura Cartea Românească în 1985. A venit director după Marin Preda, George Bălăiță. S-a străduit vreme de 5 ani până în 1989 s-o publice, dar nu a trecut de cenzură.
D.A.: Dar de ce ai scris-o? Pentru că era clar că n-ai s-o poți publica în vremea lui Ceaușescu. Tu ți-ai închipuit că o vei publica vreodată?
M.T.: Nu, dar eu am scris „Cadrele” și „Vin râmele” pur și simplu pentru că trebuia să dau drumul la tot ceea ce simțeam, adică trebuia să scot din mine poveștile astea. Pur și simplu trebuia să le scriu. Am încercat în nebunia mea, un soi de acțiune disperată, să văd ce se mai poate face în anii ăia. S-a dovedit că nu se poate face nimic. Nici George Bălăiță, nici Magdalena Popescu-Bedrosian, nici Cartea Românească n-au putut face nimic. N-am reușit să public vreo nuvelă, dar am fost fericit că le-am scris. Am scăpat de ele, le-am scos din mine și le-am pus deoparte. Din când în când treceam pe la editură și îmi spuneau „Bătrâne, încercăm, mai încercăm, dar sunt șanse puține, că ăștia (n.n. oamenii de la cenzură) n-au găsit nimic de tăiat. Trebuie tăiat totul, dar nu se mai înțelege nimic.”
O carte despre comunismul de zi cu zi
D.A.: Și de ce ai simțit nevoia s-o reeditezi?
M.T.: Eu n-am simțit nevoia, a simțit nevoia Editura Școala Ardeleană de la Cluj care consideră că după succesul din 1993, ar merita reeditată.
D.A.: Generația din 1990 poate că mai înțelegea despre ce e vorba, mai avea contact cu amintirile din comunism. Generația anilor 2000 crezi că va mai înțelege?
M.T.: Nu cred că vor înțelege vreodată! Dacă n-au trăit în comunism, e foarte greu, dar nuvelele sunt interesante și dau o imagine a comunismului cu care nu sunt obișnuiți. Cei de astăzi nu cred că viața curgea lin și înainte de 1989 cu toate greutățile vremurilor.
D.A.: Dacă ar fi să descrii tu acum ce a însemnat comunismul, cum ai face-o în așa fel încât ei să înțeleagă?
M.T.: E foarte greu. Mi-e greu și mie. Am scris ceva în cartea de memorii “Între două veacuri”, dar e foarte complicat. Gândește-te că eu atunci aveam 20 și ceva de ani și la vârsta aia e ca în bancul ăla: „Cum era pe vremea lui Stalin? Aveam 20 de ani.”Așa era și pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Deci e foarte greu de explicat. Viața era trăită tumultos, cel puțin de către mine și atunci, fără viziune, fără niciun fel de înțelegere a mecanismelor, în afară de faptul că aveai niște limitări de libertate și comunicare publică. În afară de lucrurile astea, multe nu erau de înțeles, mai ales că eu crescusem din comunism, n-aveam altă experiență. Veneam dintr-o familie săracă, ai mei erau țărani, oameni foarte simpli care trăiau comunismul la nivelul ăla de jos. Așa că am fost și eu pionier, apoi UTC-ist. Toate lucrurile astea păreau la locul lor, făceau parte din viață și era foarte greu să-ți imaginezi altceva. Știam despre capitalism, fusesem înainte de 1989 în țări capitaliste, dar nu-mi imaginam nicio clipă că viața în România comunistă poate să fie altfel decât o trăiam. Eu n-am avut niciodată viziunea că mămăliga va exploda.
Tatulici: Nu am fost un dizident
D.A.: Dar cărțile „Cadrele” și „Vin râmele” sunt cărți de revoltă împotriva sistemului…
M.T.: Dar eu n-am fost niciodată dizident. Le-am scris, am încercat să le public, iar acesta a fost maximul meu de curaj. Din fericire pe vremea aia dacă nu erai super-notoriu nu pățeai nimic, nu te aresta, nu te băga la pușcărie. Deci eu mi-am bifat forma mea de rezistență. Asta pot să fac eu, mai mult nu puteam, nici nu știam și nici nu puteam. Și ca să-ți spun drept nici nu știam ce-i aia democrație. Eu am înțeles foarte târziu în linii mari ce înseamnă democrație...
D.A.: Oricât ai încerca să ne descurajezi, este o carte prin care bântuie personaje reale, povești din viața ta de pionier, de UTC-ist, în alta îl găsim pe care i-a dat doctoratul Elenei Ceaușescu, altul care a fugit în Occident și s-a îmbogățit, oameni din viața reală, cu probleme reale. Așa cum erau ele în comunism. Citiți Vin Râmele, carte ce se va lansa joi, după care o puteți căuta în librării.