Mihai Șora, membru al NKVD. Dezvăluirile unui colonel SRI despre trecutul politic al filosofului și relația cu fiul său

Sursa foto: arhiva EVZ

Tudor Păcuraru, colonel SRI în rezervă, a vorbit despre implicarea politică a lui Mihai Șora și despre obligațiile pe care le aveau membrii PCR. Filosoful a fost agent al NKVD-ului sovietic, iar regimul Dej i-a racolat fiul, de doar 14 ani, pentru supravegherea tatălui, de teama unui contraspionaj.

Tudor Păcuraru, fost șef de birou de analiză-sinteză, a dezvăluit că Mihai Șora a fost membru al NKVD-ului sovietic. Potrivit colonelului în rezervă, pentru a fi angajat al cabinetului Anei Pauker, al doilea om în statul comunist, aveai nevoie de un astfel de aviz al serviciului care controla regimul de la București în perioada 1948.

Colonelul SRI în rezervă susține că Toma Șora, fiul regretatului filosof, a fost racolat de regimul Dej la vârsta de doar 14 ani pentru supravegherea tatălui pe linie de contraspionaj.

„Dânsului i s-a pus în vedere în 1957-58, când era membru al PCR, să înceteze colaborarea cu organele sovietice. Acest lucru li s-a pus în vedere multora. Li s-a spus ”Acum ești membru al partidului nostru, nu mai ești obligat să asculți de indicațiile altui partid”.

După care regimul Gheorghiu Dej a pus Securitatea să-i urmărească, să vadă dacă se țin de angajamentele de partid. În acest context a fost racolat fiul său, pe linie de contraspionaj, de către ceea ce va deveni UM 0110, anti-KGB. Motivația reală a fost contraspionajul și eu tare mă îndoiesc că va exista vreodată o sentință din partea CNSAS care să-l facă informator al Securității”, a povestit Tudor Păcuraru în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV.

Mihai Șora, șantajat până în ultima clipă a vieții

Colonelul SRI în rezervă a vorbit de mai multe ori despre activitatea lui Mihai Șora din perioada comunistă, amintind de filosof și în cartea „Zori însângerate”. Păcuraru susține că mulți membri NKVD au fost șantajați și chiar amenințați cu moartea pentru a redeveni colaboratori KGB.

„În momentul când ai un agent străvechi, pe care îl ai la mână cu expulzarea dintr-un stat occidental, îl iei și-l folosești, îi șantajezi anturajul, îl șantajezi pe el, îl pui să iasă în față cu tot felul de aberații…Toate se leagă, eu cred că dânsul a fost exploatat până în ultima clipă a vieții de către interese care nu aparțin acestui popor. Să știți că mulți dintre ei au fost amenințați cu moartea ca să redevină colaboratori ai KGB”, a mai spus Păcuraru la România TV.

Filosoful, expulzat din Franța ca spion sovietic

Colonelul SRI în rezervă a amintit și de perioada în care Mihai Șora a fost expulzat din Franța ca spion sovietic. A revenit în România pentru a-și vedea părinții, iar autoritățile nu l-au mai lăsat să se întoarcă la soția și copiii lui.

„Rezident în Franța din 1938, membru a Partidului Comunist Francez, în 1948 dânsul ar fi venit în România pentru a-și revedea familia. Cu acest prilej, regimul comunist l-ar fi sechestrat, împiedicându-l să se întoarcă în Franța. Cu totală lipsă de omenie, comuniștii l-au numit direct în Ministerul Afacerilor Externe, unde ascensiunea sa, sub ministeriatul Anei Pauker, a fost meteorică.

Și asta într-un moment când chiar și foștii luptători din Războiul din Spania („interbrigadiștii”) deveniseră suspecți, iar foștii prizonieri la nemți erau prin lagăre sovietice: prea văzuseră Occidentul! Ulterior, dl. Șora a susținut că acest tratament de favoare se datora trecutului său de „membru al Rezistenței Franceze”. În anul 2019, L’Ordre des Compagnons de la Liberation a lămurit că domnul Șora își arogă în fals calitatea de membru al Rezistenței”, a povestit Tudor Păcuraru.