Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, se va întâlni la Roma cu liderii partidului Il Popolo della Libertà şi va fi primit la Vatican.
MRU va începe azi un turneu european cu scopul de a dezvolta legăturile dintre partidul său şi dreapta europeană, ca parte integrantă a demersului de aderare a formaţiunii pe care o conduce la Partidul Popular European.
Azi şi mâine, Mihai-Razvan Ungureanu se va afla la Roma, unde va avea o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai partidelor de dreapta printre care Claudio Scajola, deputat şi lider al Partidului Il Popolo della Libertà , şi Giovanni Alemanno, primarul Romei.
"PPE a dovedit că poate fi motorul unei Europe moderne şi apropiate de cetăţenii săi. Forţa Civică a adoptat recent o rezoluţie prin care şi-a anunţat dorinţa de a adera la Partidul Popular European, cea mai puternică structură politică europeană, care împărtăşeşte, la fel ca noi, valori fundamentale precum libertatea şi responsabilitatea, egalitatea în drepturi, justiţia şi solidaritatea", a declarat Ungureanu.
"Sunt convins că Forţa Civică va deveni în scurt timp o voce puternică în interiorul PPE", a mai adăugat acesta.
Tot la Roma, Mihai-Răzvan Ungureanu va fi primit la Vatican de către Secretarul de Stat Cardinalul Tarcisio Bertone.
Turneul european al lui Mihai-Răzvan Ungureanu va continua în următoarele săptămăni, liderul Forţei Civice urmând să se deplaseze în Germania, Austria, Franţa şi Belgia.