Mihai Gâdea înlocuit la „Sinteza Zilei”, după ce vedeta postului de știri Antena 3 a decis să meargă în Valea Jiului și să transmită din mijlocul minerilor care s-au blocat în subteran, în semn de protest.
Mihai Gâdea a fost înlocuit la Sinteza Zilei. Spectatorii emisiunii difuzată de Antena 3 au avut o surpriză în emisiunea de seara trecută. Locul moderatorului cu care erau obișnuiți, vedeta postului, Mihai Gâdea, a fost luat de altcineva. A fost o înlocuire de moment. Un alt jurnalist al postului de televiziune a condus ostilitățile în cadrul emisiunii.
Astfel, Mihai Gâdea nu s-a mai aflat la pupitrul emisiunii Sinteza Zilei, care l-a consacrat, la Antena 3. A fost una dintre rarele ocazii în care jurnalistul a fost înlocuit de o altă colegă.
Aceasta deoarece vedeta postului de știri a plecat în Valea Jiului pentru a lua parte la protestul minerilor care își revendică drepturile. Mihai Gâdea a fost la protestul minerilor, la Lupeni. Având în vedere contextul actual, cu zeci de mineri care s-au blocat timp de o săptămână, în galerii, vedeta Antena 3 a dorit să-și facă emisiunea în zonă. În mijlocul ortacilor care se confruntă, cu numeroase greutăți.
Mihai Gâdea înlocuit la Sinteza Zilei
Mihai Gâdea s-a aflat lângă minerii care își cer drepturile salariale restante, în stradă, și lângă familiile lor.
Vedeta postului de televiziune Antena 3 a surprins chiar ieșirea ortacilor protestatari, la suprafață, din Mina Lupeni. Luându-și rolul de corespondent în serios, el s-a aflat în mijlocul evenimentelor și a transmis în direct de la fața locului, din Hunedoara.
În timp ce Mihai Gâdea se afla printe ortaci și a transmis de la evenimentul din Valea Jiului, locul său a fost luat de o colegă. Este vorba despre Sabina Iosub, care i-a ținut locul lui Mihai Gâdea. De altfel, după încheierea transmisiei din Valea Jiului, emisiunea a continuat cu Sabina Iosub la pupitru, moderând în continuare subiectele zilei.
Minerii au renunțat la proteste
Minerii care au protestat în subteran, în Valea Jiului, au decis să revină la suprafaţă. Ei au petrecut aproape o săptămână în galerii ca formă de protest împotriva întârzierii plății salariilor.
Decizia a venit după ce autoritățile au stabilit să le plătească restanțele la salarii și celelalte forme de susținere financiară. Banii vor fi achitați achitați în mai multe tranșe, începând din această săptămână.
Luni, în ședința de Guvern, a fost aprobată modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 200/2006. Actul normativ privește constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin HG 1.850/2006.
Adoptarea hotărârii va permite autorităților să plătească salariile restante ale minerilor de la Hunedoara.