Mihai Gâdea a lăsat mască pe toată lumea! Experiența care i-a marcat viața vedetei. Nimeni nu s-ar fi gândit la aşa ceva (VIDEO)

Mihai Gâdea. Sursa: Arhiva EVZ

Mihai Gâdea a mărturisit pentru prima dată care a fost experiența care i-a marcat viața. Chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, își amintește totul cu lux de amănunte. A fost trimis de tatăl său să muncească într-o vară la o casă de copii și a fost șocat de ce a văzut acolo.

Cunoscutul realizator TV, Mihai Gâdea a vorbit în premieră despre o experiență care i-a marcat viața. Se întâmpla într-o vară când era doar un adolescent, Ca orice tânăr, vroia să meargă la mare și i-a cerut bani tatălui său. Mărturisirile apar într-un filmuleț de prezentare a podcastul lui Adrian Artene ce va fi difuzat vineri, 29 aprilie.

„Mă duc într-o zi la taică-miu și-i zic, «Tată, uite, vine vacanța, vreau să mă duc și eu la mare, sau nu mai știu unde voiam, cu prietenii… Am și eu nevoie de niște bani…» Dar nu i-am cerut mult, i-am cerut, așa, rezonabil, că nu eram noi o familie cu niște superposibilități, dar, mă rog… Și taică-miu îmi zice: «Da, uite, îți dau mai mult, îți dau atât!» Și el zice: «Uite cum facem, facem un deal, tu te duci și lucrezi două săptămâni la casa de copii cutare, după care te duci în vacanță și-ți dau banii ăștia». Îi zic, «Bă, tată, tare!» În sufletul meu era că fac o chestie OK, dar totuși mă ținea, că eram și eu cu vacanța, eram adolescent”, dezvăluie Mihai Gâdea.

Șoc în toată regula

Prezentatotul a avut un șoc când a ajuns la casa de copii. „Bun, cert este că m-am dus acolo. Abia ajunsese o tranșă de copii din Gara de Nord. Adi, atmosfera era așa: era un copil care, când vedea câte un geam, pentru că era în sevraj, nu mai avea aurolac sau cine știe cu ce se droga, intra cu capul în el.

Era o fetiță, Ana Maria, de vreo cinci anișori, abandonată în Gara de Nord, de etnie romă, adică era evidentă … Deci era o atmosferă, așa, ce să spun, pe fond era de iad. Spărgeau toate geamurile, unul urla, altul se dădea cu capul de pereți“, mai povestește Mihai Gâdea.

Misiune grea

Își aduce aminte și de un dialog pe care l-a avut o doamnă care lucra acolo și care l-a marcat. „Bun, mă duc acolo, era Jasmine, doamna de care îți vorbeam, și o întreb ce aș putea să fac. Și mă întrebam, așa, ce face cu copilul ăla, sparge toate geamurile. Îmi zice: «O să se liniștească, stai liniștit. Trebuie să-l pansăm, dar o să se liniștească». Îmi zice, «Uite ce te rog, dacă poți să-i înveți engleză și să cânte la pian!» În capul meu a fost: Doamne ferește! Ăștia se dau cu capul de pereți, iar eu să-i învăț engleză și să cânte la pian!'' a mai spus prezentatorul.

Deși au trecut mulți ani de atunci,  Mihai Gâdea nu a putut uita această experiență. „E incredibil, femeia aia avea o experiență fantastică. Eu, în momentul în care m-am așezat și am început să cânt, dintr-odată s-au strâns toți. I-am întrebat dacă nu vor și ei să cânte la pian. Sigur, nu a fost ușor. Apoi le-am zis, acum învățăm engleză, le-am zis, știți actori din Mfilme? Vreți să vorbiți ca ei?”, a mai dezvăluit Mihai Gâdea.