Mihai FIFOR: Partidul Social Democrat este nu doar cel mai puternic ci şi cel mai democratic partid din România

Mihai FIFOR: Partidul Social Democrat este nu doar cel mai puternic ci şi cel mai democratic partid din România

Mihai Fifor, ministrul Apărării susţine că şedinţa CEx a PSD de sâmbătă a demonstrat că partidul este cel mai puternic şi mai democratic din România şi că eventualele diferenţe de opinie nu reprezintă fragmentări sau ruperi ale PSD, aşa cum declară adversarii politici ai partidului.

"Comitetul Executiv Naţional al PSD a demonstrat încă o dată că Partidul Social Democrat este nu doar cel mai puternic ci şi cel mai democratic partid din România, în care diferenţele de opinie sunt respectate şi ascultate, iar deciziile importante se iau împreună. Oricât de mult s-ar strădui adversarii noştri să lanseze în spaţiul public ideea unei dezbinări prin interpretarea unor diferenţe de opinie drept partizanate care urmăresc să provoace schisme, fragmentări sau ruperi ale PSD, planul lor este din nou dat peste cap", a scris Mihai Fifor pe contul său de Facebook.