În vârstă de 18 ani, Mihai Dobre a prins o șansă uluitoare chiar în ultimele ore de Mercato. Puștiul român a părăsit „Viitorul Mihai Georgescu” din Cluj pentru formația de tineret a celor de la AFC Bournemouth.
Fundașul va activa la echipa U21 a clubului, iar în această vară a mai fost ofertat de echipe din România, Italia, Franța, Germania și Portugalia. „Este cel mai fericit moment din cariera mea, sunt foarte fericit că am ajuns în Anglia, un campionat puternic, unde sper să fac față și să-mi ajut echipa la îndeplinirea tuturor obiectivelor”, a declarat Dobre, la scurt timp după semnarea actelor cu cei denumiți „cireșele”.
Urmărit alături de națională, în Albion
Anul acesta, Dobre a evoluat pentru reprezentativa U17 a României la turneul de calificare la Campionatul European, întrecere ce avut loc în Anglia, timp în care cei de la Bournemouth l-au urmărit îndeaproape. „Mihai este un jucător pe care departamentul nostru de recrutare îl avea în atenție de ceva timp. El va aduce mai multă concurență pentru locurile din echipa noastră Under 21. Abia așteptăm să lucrăm cu el și suntem încântați în legatură cu potențialul și viitorul său la AFC Bournemouth”, a mărturisit Stephen Purches, managerul echipei U21.
„Mitică” s-a mutat în Championship
Dacă va da randament, internaționalul român va ajunge la echipa mare a „cireșelor”, care activează în Premier League.
Tot ieri, jucătorul de origine română Nicolao „Mitică” Dumitru Cardozo a fost împrumutat de Napoli în liga a doua engleză, la Nottingham Forest. În Championship mai activează și Sergiu Buș, la Sheffield Wednesday.