MIHAI COSMA: Omul zilei

Chiar dacă, poate, francezii ar considera că evenimentul zilei de astăzi este sărbătorirea a 216 ani de la compunerea Marseillezei, iar americanii ar spune că este ziua Barbrei Streisand, pe mapamond melomanii adresează, în marea lor majoritate, urarea de “La mulţi ani” dirijorului Zubin Mehta.

Născut la Bombay (India) pe 29 aprilie 1936, Mehta s-a impus drept una dintre marile personalităţi muzicale ale lumii, fiind primul artist de top provenit dintr-o ţară din îndepărtata Asie. La 18 ani a devenit student la Viena, unde a fost coleg cu Claudio Abbado şi cu Daniel Barenboim. Avea să ajungă foarte repede în atenţia publicului, personalitatea sa puternică, magnetismul privirii şi al cuvintelor sale rezonând la modul ideal cu orchestranţii, care sub bagheta sa reuşeau performanţe excepţionale.

Primul angajament de prestigiu l-a primit în SUA, unde a fost cooptat în fruntea Filarmonicii din Los Angeles. A urmat apoi o colaborare de 23 de ani cu Filarmonica din New York, ce i-a adus şi recordul de longevitate în fruntea acestei prestigioase orchestre. Ulterior şi-a legat numele de Filarmonica israeliană şi de Filarmonica şi Opera din München. Celebritatea sa a atins cote maxime odată cu primul concert al celor trei tenori, la Roma, cu prilejul Campionatului mondial de fotbal din 1990. Patru ani mai târziu reapărea, la Los Angeles, alături de Pavarotti, Domingo şi Carreras, pe Dodger Stadium, într-un concert care s-a bucurat de o audienţă uriaşă. Nu mai puţin celebră a fost filmarea operei Turandot în Oraşul Interzis.

Mehta a avut mereu o implicare socială activă, concertând în beneficiul victimelor războiului civil din fosta Iugoslavie, în memoria victimelor nazismului (în fruntea unei orchestre alcătuită din israelieni şi germani) ori pentru ajutorarea sinistraţilor după devastatorul tsunami din 2004.

Marele dirijor a vizitat România de trei ori, prima oară în tinereţe, apoi în anii de după 1989, de fiecare dată dirijând, cu un neegalat succes, în cadrul Festivalului “Enescu”.