Se apropie de sfarsit unul dintre evenimentele muzicale majore organizate de Romania pe plan international.
Este vorba despre festivalul „Saptamana muzicii contemporane”, care, an de an, ofera la sfarsitul lunii mai sansa intalnirii cu unele dintre cele mai interesante creatii ale timpului nostru.
Organizat, incepand din 1990, de catre Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor, cu sprijinul Ministerului Culturii si in parteneriat cu multe institutii majore precum Societatea Romana de Radio, TVR, Centrul de proiecte culturale ArCuB, festivalul reprezinta o mobilizare ampla de forte artistice, la care contribuie, in mod traditional, Filarmonica „George Enescu”, Formatiile muzicale Radio, Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.
Proiect initiat de academicianul Stefan Niculescu, festivalul de muzica contemporana este coordonat anul acesta de compozitorii Dan Dediu si Liviu Danceanu. Participa orchestre si solisti de prestigiu, din tara si din strainatate.
Astfel, festivalul aduce in atentie creatii de avangarda si reuseste sa relationeze in mod ideal fenomenul creatiei muzicale nationale cu cel international, de multe ori intr-o lumina care, in mod obiectiv, pune in valoare reusitele de exceptie ale scolii romanesti de compozitie, perfect viabile in context european si chiar mondial.
La actuala editie va fi prezentata si prima productie romaneasca a Operei Nationale bucurestene dupa multi ani - un spectacol realizat, este drept, sub egida Studioului Experimental de Opera si Balet ce poarta numele regretatului Ludovic Spiess.
Concertul de deschidere, derulat pe 23 mai la Universitatea Nationala de Muzica, a fost dedicat memoriei cineastilor Cristian Nemescu si Andrei Toncu. Primul dintre ei a fost fiul reputatului compozitor Octavian Nemescu, unul dintre promotorii neobositi ai acestui festival elitist.
Ramane ca acest festival sa-si gaseasca si propriul public (lucru, de altfel, destul de dificil, nu numai la noi) pentru a deveni cu adevarat un reper nu numai in sfera profesionistilor, ci si in preocuparile culturale ale locuitorilor Capitalei.