Ce poate fi mai trist decât să afli că un tânăr muzician, de mare talent, suferă de o boală necruţătoare care i-ar putea reteza şi cariera, şi viaţa la vârsta când încă se mai află pe băncile facultăţii?
Un asemenea caz cutremurător este cel al tenorului Cătălin Mustaţă, care suferă de o gravă malformaţie la inimă.
O voce minunată, un tânăr inteligent, un artist de mare viitor sunt în pericol. Şi, pentru că structurile medicale româneşti nu sunt în stare să apere o viaţă, tânărul tenor a trebuit să apeleze la ajutorul public pentru a putea plăti o operaţie în străinătate, care îi poate salva viaţa. Astfel s-a ajuns ca prietenii şi colegii săi să se zbată pentru a atrage atenţia asupra acestui caz.
Ce ar putea face pentru a strânge bani nişte studenţi la fel de săraci ca şi colegul lor? Evident, s-au gândit să facă ceea ce ştiu mai bine - şi ceea ce visează să facă din nou, după însănătoşire, Cătălin: să cânte. Ei au organizat, vineri seara, un concert în beneficiul tânărului tenor. Au cântat cât au putut de bine, de frumos, de emoţionant, cu gândul că, poate, evoluţia lor pe scenă le va aduce aminte celor din sală că un tenor are nevoie de sprijinul celor pentru care există pe lume artiştii: de sprijinul publicului. Aşa cum spectatorii sunt răsplătiţi cu momente de neuitat, care nu ar exista fără dăruirea şi talentul celor de pe scenă, aşa acum un artist de 27 de ani are nevoie de atenţia şi de sprijinul publicului. Lăcrămioara Platon, Florin Petre, Liviu Sandu şi Luminiţa Andrei (logodnica lui Cătălin) au pregătit cele mai frumoase pagini muzicale, cântându-le cu speranţa în suflet. La final, cei prezenţi au donat, după posibilităţi, câte o bancnotă-două, aducând zâmbetul pe feţele marcate de efort ale celor patru tineri care au cântat din inimă, pentru inimă, timp de două ore.
Rămâne însă nevoia completării sumei necesare însănătoşirii lui Cătălin Mustaţă.
Puteţi dona şi dv. în contul RO66BPOS82006292809 (lei) deschis pe numele său la Bancpost Vitan sau RO48BPOS72506292809 la Bancpost Carol (euro).