Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu a postat pe contul de Instagram o fotorafie incendiară, cu un mesaj sugestiv, indicând că-i lipsește soarele și nisipul plajelor.
Aflată într-o perioadă de recuperare, după o accidentare pe care a suferit-o jucătoarea își trece timpul postând imagini sexy pe rețelele de socializare și lansând provocări pentru admiratori:
„Într-o miercuri mohorâtă, Eu vreau soare să-mi aducă @flick_domnulrima aveți concurență 😂😂 Aștept comentariile voastre”.
Postarea a fost rapid apreciată de fani care i-au replicat, așa cum a sunat provocare, în versuri: „Mă tot uit la poza asta/Și dau de pământ cu basca/De ce n-are și nevasta/Fund cum are Buzărneasca? ”
În vârstă de 31 de ani, Mihaela Buzărnescu își impresionează fanii nu doar prin jocul pe care îl practică pe terenul de tenis, dar și prin prezența fizică. Buzarnescu a câștigat un titlu WTA de simplu, în 2018, în turneul de la San Jose din 2018, an în care s-a clasat pe locul 20 mondial, cea mai bună poziție pe care a ocupat-o până în prezent. Mihaela Buzărnescu, numărul 112 WTA a obținut din tenisul profesionist aproximativ 2 milioane de dolari.