Mihaela Bilic tranșează elegant conflictul cu Dragoș Pătraru. Cum i-a închis gura jurnalistului

Mihaela Bilic, nutritionist. Sursă foto: arhiva EvZ

Realizatorul emisiunii ”Starea Nației” Dragoș Pătraru a criticat-o în cei mai duri termeni pe Mihaela Bilic. Nutriționista nu a rămas datoare și a replicat la rândul ei.

Realizatorul emisiunii ”Starea Nației” Dragoș Pătraru a criticat-o dur pe nutriționista Mihaela Bilic. Jurnalistul a fost deranjat de o remarcă a expertului în nutriție, fapt pentru care a catalogat-o drept „regina dietelor cu salam și cola”.

Dragoș Pătraru, acuzații dure la adresa nutriționsistului Mihaela Bilic

Pătraru reclamă faptul că Bilic s-a transformat dintr-un reputat medic într-un „mall al tuturor nenorocirilor alimentare”. Asta pentru că recomandă un anumit tip de pâine, care în accepțiunea jurnalistului nu este benefică pentru copii

În emisiunea Starea Nației, Dragoș Pătraru a criticat-o dur pe Mihaela Bilic. Jurnalistul a fost enervat la culme de părerile pe care nutriționista le emite în spațiul public despre alimentele benefice sau mai puțin bune pentru organism.

Pătraru a folosit unii dintre cei mai duri termeni pentru a o desființa. A subliniat că Mihaela Bilic promovează lucruri pe care niciun alt expert în nutriție nu le-ar cataloga ca fiind sănătoase.

„Femeia asta e bucuria farmaciștilor. Asta este ultima ispravă a doamnei doctor. Adică, mă rog, dacă i se mai poate spune așa. Franzela albă pentru copilași. Vine școala, spune doamna Bilic, și ce să le dai copiilor? Păi, dă-le pâine albă! Îndoapă-i cu pâine albă! Să se facă grași și frumoși. E belea pâina albă. Da, se face cocoloașe, bile. Mega hrănitoare, mai ales dacă ai copii cu stomacul din fontă”, și-a exprimat nemulțumirea Dragoș Pătraru.

sursă foto: Arhiva EvZ

„Eu îmi păstrez părerile. Nu vreau să comentez. Chiar nu știu ce a zis”

La rândul ei nutriționista a fost nevoită să dea o replică. Și-a exprimat punctul de vedere într-o manieră ceva mai elegantă spre deosebire de Dragoș Pătraru. În primă fază Mihaela Bilic a menționat că nu este la curent cu remarcile acide pe care jurnalistul le-a făcut.

Pe de altă parte, expertul nutriționist a subliniat faptul că fiecare este liber să creadă ce dorește. Cum la fel de bine și ea are dreptul să-și mențină părerile despre opiniile pe care le emite. Totodată, a mai spus că nu ar vrea să urmărească emisiunea ”Starea Nației” și asta pentru că s-ar necăji. Într-o notă elegantă Mihaela Bilic nu a exclus posibilitatea ca afirmațiile făcut de jurnalist să fie extrase din context.

„Eu îmi păstrez părerile. Nu vreau să comentez. Chiar nu știu ce a zis. Fiecare scoate lucrurile din context. Nu merită să ne necăjim. Nu am văzut ce a zis sau a postat, nici nu aș vrea să mă uit să nu mă necăjesc”, a declarat Mihaela Bilic penru Fanatik.