Micul Hollywood al lui Porumboiu

După "A fost sau n-a fost?", regizorul a ales să-şi filmeze şi cea de-a doua peliculă, "Intermediar", tot la Vaslui. Pentru rolul său, Dragoş Bucur a făcut un "stagiu" la poliţia locală.

„Filmez aici pentru că e lumea pe care o cunosc cel mai bine şi de care îmi pasă cel mai mult. Am început 5-6 scenarii şi toate se întâmplă la Vaslui“, spune Corneliu Porumboiu, într-o pauză de filmare la „Intermediar“, un „fals policier“ cu Dragoş Bucur în rolul principal.

Implicat într-un caz de consum de droguri printre liceeni, poliţistul Cristi începe să-şi piardă credinţa în legea pe care trebuie s-o aplice. „Nu e la fel de amuzant ca «A fost sau n-a fost?», are un alt tip de umor, mult mai negru. Dar sunt şi secvenţe la care râzi, că nu m-am putut abţine. N-am vrut să reiau clişee despre poliţişti, o face toată lumea, dacă o mai repetam şi eu, ce haz mai avea?“, explică regizorul.

Acţiunea nu e localizată spaţial - se poate petrece în orice oraş de provincie - însă temporal e plasată înainte de 2007. Turnajul a început pe 3 noiembrie şi va mai dura o săptămână. De la primă rie la poliţie şi figuranţi, toată suflarea din Vaslui a pus umărul la „Intermediar“.

Două secunde de celebritate

Ziua de sâmbătă e rezervată unei filmări într-un decor de sediu de poliţie. Afară plouă rece, iar figuranţii se strâng înfriguraţi în holul unui hotel din centrul oraşului. Toţi vasluieni, toţi „recrutaţi“ pentru scena de la poliţie.

„E prima dată când intru pe un asemenea segment, nu se prea face pe la noi, prin zonă, aşa ceva“, spune unul dintre ei, emoţionat. Un altul, fotograf şi operator pe la nunţi, îi retează sec avântul. „Rol? Trecem prin cadru. Bun şi-atâta. Decât să stau acasă pe ploaia asta“. Ca să fie şi mai precis: „O să ne vedem 2-3 secunde, dacă o să ne vedem. Nici n-o să apucăm să ne vedem“, dă din mână.

La locul filmării, echipa stă ciorchine la un capăt de hol, în jurul camerei de filmat. Porumboiu, sunetiştii şi asistentul de regie urmăresc imaginile pe un monitor.

„E bine, da’ nu-i bun aşa“

Dragoş Bucur mânâncă pe fugă un sandviş, cât se mai negociază pe hol replici şi mişcări. Cel mai emoţionat personaj e Haba („un turc la Vaslui, ce poate fi mai rău“, râde Porumboiu), deşi are cât de cât un început de carieră de figurant în spate (a apărut fulgerător în „Visul lui Liviu“ şi „A fost sau n-a fost?“).

Treaba lui e să străbată un hol de la un capăt la celălalt, în timp ce Bucur vine din spate. La fiecare „finish“ îşi loveşte chipiul de poliţai de frunte şi răsuflă adânc, ca un om care a scăpat şi de data asta cu viaţă. „El cu mersu-i legănatu’“, glumeşte asistentul de regie, când Haba se încăpăţânează să vadă cum l-au filmat. Nu prea-i convine ce vede: „Parcă-s o raţă!“.

De la ora 10.00 până pe la 13.00 se repetă şi se filmează două scene de racord destul de simple (Bucur bătând la o uşă şi vorbind la telefon), dar se repetă de 5-6 ori şi se filmează de tot atâtea ori. Cadrele exterioare se amână din cauza primei ninsori. „Îmi place să stau mult la fiecare cadru, ca fiecare detaliu să fie la locul lui, să fie totul cum vreau eu, până atunci nu renunţ“, explică Porumboiu. Pentru minuţiozitatea asta, Haba a găsit şi o replică: „Adică, iar e bine, da’ nu-i bun aşa?!“.

Urmăriri „perpedes“

Dragoş Bucur e de cinci săptămâni în „cantonament“ în oraşul lui Porumboiu. Două dintre ele şi le-a petrecut într-un „stagiu“ complet la poliţia din Vaslui. „Înainte de filmări am fost cu poliţiştii de la Vaslui la urmăriri, m-au luat cu ei la acţiuni şi am făcut simulări de interogatorii, adică tot ce face un poliţist. Am făcut şi antrenamente de tenis cu piciorul cu un băiat, că era o scenă în film cu asta“, povesteşte actorul.

De două luni, s-a reapucat de fumat, pentru că personajul său fumează. La o scenă dintr-un bar a fumat 12 ţigări una după alta, până i s-a făcut rău, a făcut „sesiuni“ de urmărire prin oraş, dar nu cu maşina, ci „perpedes“, şi a jucat alături de 120 de figuranţi, cei mai mulţi liceeni.

Cea mai dificilă scenă însă abia urmează: un cadru neîntrerupt de circa 20 de minute, o discuţie între poliţistul Cristi (Dragoş Bucur), şeful său Anghelache (Vlad Ivanov) şi colegul său Nelu (Ioan Stoica), care se filmează până la sfârşitul săptămânii. „O să fie foarte greu de găsit doza exactă, tensiunea creşte gradat şi un singur ton greşit, o ezitare, orice, şi totul cade pe altă pantă, devine altceva“, spune Dragoş Bucur.

Deşi, la o primă privire, sinopsisul e al unui film poliţist, scenariul îl contrazice: „Nu va fi un film la care să mănânci popcorn, nu are violenţă, crime, împuşcături, urmă riri spectaculoase etc. E un film care te pune pe gânduri, despre un om la răscruce care se întâmplă să fie poliţist şi nu altceva, un film cu multe tăceri, care nu ştiu dacă le va plăcea unora. Un film de nuanţă şi de atmosferă, cred că asta e cea mai bună definiţie“, adaugă actorul. MELODIA

Mirabela Dauer, pe coloana sonoră

De partea vizuală la „Intermediar“ se ocupă unul dintre cei mai talentaţi directori de imagine ai momentului, Marius Panduru. Pelicula, produsă de casa de producţie a lui Corneliu Porumboiu, „42 km film“, are un buget de circa 800.000 de euro, dintre care 400.000 oferiţ i de Centrul Naţional al Cinematografiei. Distribuţia e completată de Cosmin Seleşi, Costi Diţă, Irina Săulescu şi Adina Dulcu. Filmul va fi gata de proiecţ ie în martie-aprilie, la timp pentru marile festivaluri. „Până acum, totul a mers la fix“, spune Porumboiu. Cu filmul său de debut, „A fost sau n-a fost?“, regizorul a obţinut Camera d’Or la Cannes, în 2006. Coloana sonoră va avea o singură mare „partitură“: „Nu te părăsesc, iubire“, de Mirabela Dauer.