
Maşinile trimise să-i transporte pe elevi par făcute doar pentru impresionarea alegătorilor.
Programul microbuzelor şcolare funcţionează bine pe hârtie şi în discursuri electorale şi prost în multe locuri din ţară. Maşinile care trebuie să-i ducă pe elevi la şcoală sunt folosite după bunul plac al primarilor, stau pe butuci sau, pur şi simplu, sunt cerute înapoi de inspectoratele şcolare, pentru că nu au fost repartizate unde a trebuit. Anul trecut, 840 de microbuze au fost repartizate pentru transportul elevilor.
Anul acesta, ministrul educaţiei a promis 1.000 de microbuze şi a participat personal, la începutul lunii, la livrarea primelor maşini, la Suceava (31 de microbuze) şi în judeţul Iaşi (34), unde va candida la alegerile parlamentare.
Ieri, ministrul a trecut cu emoţii de moţiunea simplă a PDL „Neşansa învăţământului românesc. Guvernul PNL şi Cristian Adomniţei au adus educaţia în pragul colapsului“, respinsă de Camera Deputaţ ilor, cu 77 de voturi „pentru“, 62 „împotrivă“ şi 53 de abţineri.
> Constanţa: Ce se dă nu se mai cere. Repartizarea recentă a 18 microbuze de transport şcolar a iscat revoltă în trei primării din judeţul Constanţa, Mihail Kogălniceanu, Albeşti şi Hârşova, cărora li se cer maşinile înapoi. „Le-am preluat şi le-am repartizat pe baza solicitărilor din judeţ, apoi a apărut ordinul ministrului“, explică inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Marian Sârbu. Acum, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a cerut ca maşinile să fie repartizate conform listei aprobate de el.
Cei trei primari nici nu vor să audă. „Nu-l dau nici mort, mai bine îl fac bucăţi. Ce fac cu elevii din cele cinci sate, îi duc cu tractorul?“, spune Gheorghe Moldovan (PDL), primarul din Albeşti. „Mi-au spus în adresă că vor da microbuzul la Topalu, dar acolo există maşină, iar primarul mi-a dat scris că renunţă în favoarea mea“, s-a plâns şi primarul din Hârşova, Tudor Nădrag (care a declarat, oficial, că trece la PSD). Vehement este şi primarul din Mihail Kogălniceanu, Valer Mureşan (PSD): „Ce vină au copiii din cele patru sate să stea la mâna unor decizii politice? Vor lua microbuzul numai peste cadavrul meu!“. Aşa că cele trei microbuze stau în curţile primăriilor pentru că nu pot fi înregistrate până nu primesc de la ISJ Constanţa cartea de identitate. (Feri Predescu)
> Hunedoara: Lista cu excepţii. Câţiva elevi, care fac naveta 35 de kilometri din comuna Topliţa pentru a ajunge la şcoală în Hunedoara, s-au trezit de ieri că nu mai au voie să urce în microbuzul şcolar. „Microbuzul este din prima serie distribuită în 2002, este numai pentru transportul copiilor de gimnaziu şi are doar 22 de locuri. Nu pot risca să-i las în microbuz şi pe elevii de liceu, să-i sufoce pe cei mici. Am cerut o maşină cu 34 de locuri şi aşteptăm“, spune primarul comunei Topliţa, Ioan Şendroni.
Gabriela Bobora, mama unei fete de 15 ani, elevă în clasa a X-a la o şcoală profesională din Hunedoara, îl acuză pe primar că se foloseşte de microbuzul şcolar pentru răzbunări personale: „Şoferului i s-a dat un tabel cu 21 de elevi, inclusiv de la şcoala profesională, care au voie să urce în microbuz. Lipsesc de pe listă doar fiica mea şi încă un băiat. Aceeaşi problemă am avut-o şi cu băiatul meu, cu patru ani în urmă. Primarul face asta pentru că eu şi familia mea nu l-am votat“. (Ciprian Iancu)
> Vâlcea: De şase ani în service. Peste 50 de elevi din trei sate risipite pe dealuri vin la şcoala de centru a comunei Mălădreşti cu un microbuz şcolar tras de un tractor. „Când îţi este lumea mai dragă, se defectează motorul. Toate maşinile din lotul repartizat în 2002 au avut probleme, în special la motor. Numai în service au stat“, spune Nicolae Holtei, şoferul microbuzului.
Ion Dragu, primarul localităţii, susţine că, până când va primi un microbuz şcolar nou, îl va remorca pe cel vechi cu tractorul, ca să asigure totuşi transportul elevilor. Şeful Inspectoratului Şcolar Vâlcea, Florin Smeureanu, dă vina pe primar pentru starea microbuzului. „A cărat echipa de fotbal a comunei la meciuri, a făcut excursii. Îl are defect de luni întregi şi nu a vrut să-l repare, îl ţine defect în curte.“
În judeţul Vâlcea sunt repartizate 60 de microbuze, iar alte 30 urmează să fie aduse săptămâna viitoare. Niciunul însă pentru Primăria Mălădreşti. (Nicoleta Ene)