Veștile triste despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher au început să reapară. Conform ultimelor informații, fostul sportiv ar putea fi transportat o clinică din Texas, SUA pentru a-și continua tratamentul.
Schumacher ar ar urma să intre pe mâna unui specialist în leziuni pe creier, profesorul Mark Weeks, care este pregătit să preia cazul. Familia a luat decizia și se pregătește de plecare în orice clipă. Până în acest moment, în presă au apărut doar speculații legate de starea acestuia. Familia a decis nu a oferit prea multe detalii, cu excepția unui comunicat din aprilie 2014, când soția acestuia a anunțat că Schumacher are momente în care dă semne că este conștient și se trezește din comă.
Prima apariție în public din ultimii trei ani. Cum arată soția lui Michael Schumacher ACUM. Foto în articol
Trei luni mai târzi fost mutat de la spitalul din Grenoble la casa familiei din Elveția, pe malul lacului Geneva, după ce a ieșit din comă.
Ross Brown, omul care l-a ghidat pe Michael Schumacher spre câştigarea a 7 titluri de campion mondial în Formula 1, a adus primele veşti noi despre starea fostului pilot. Din fericire, de această dată acestea sunt foarte bune.
"Sunt semne încurajatoare în ceea ce priveşte starea lui Michael. Ne rugăm zi de zi să vedem asemenea ameliorări. S-a scris mult pe marginea acestui subiect în ultimele luni şi pot să vă spun că cele mai multe dintre ştiri nu aveau un fundament real. Sperăm ca în fiecare zi să vedem progrese în ceea ce îl priveşte", a spus Brawn, citat de BBC.
Michael Schumacher, amenințat de un JIHADIST: „Copiii voştri vor fi morţi dacă...”
După ce a fost externat, în urma accidentului de ski suferit în Franța, pe pârtia de la Meribel, în 2013, Michael Schumacher și-a continuat recuperarea într-o locuință din apropierea Lacului Geneva, din Elveția. Jurnaliștii au fost ținuți departe de respectiva casă, iar în presă au apărut puține informații legate de starea germanului.
Cu toate acestea, conform anumitor zvonuri, condiția lui Schumacher nu s-a îmbunătățit foarte mult. Mai mult decât atât, acesta ar fi ajuns să cântărească doar 45 kg și să măsoare în înălțime doar 1,60 metri (cu 14 cm mai puțin decât măsura în mod obișnuit).