„Se poate ca Michael să își revină, să se întoarcă complet refacut”, spune prietenul bun al fiului lui Schumacher, pilotul danez Nicklas Nielsen. Acesta are o relatie apropiată de Mick Schumacher, devenit recent campion european în Formula 3.

„Mick nu se plânge de condiția tatălui său, dar îmi spune că este dificil uneori”, a mai dezvăluit Nicklas.

Recent, familia Schumacher a publicat ultimul interviu acordat de Schumacher, filmat cu numai câteva zile înainte de accidentul de ski din Alpii francezi. În interviu, Schumacher vorbeşte despre cea mai emoţionantă victorie a sa, despre cariera lui și despre cât de solicitantă este Formula 1 din punct de vedere fizic.

„Pilotul pe care l-am respectat cel mai mult în acei ani a fost, cu siguranţă, Mika Hakkinen. A luptat minunat şi a avut o viaţă privată stabilă”, a precizat el în cadrul interviului, scrie cancan.ro

Michael Schumacher a adăugat, însă, că idolul său sportiv nu a fost un pilot de Formula 1, ci jucătorul de fotbal Toni Schumacher, un fost portar care a jucat şi pentru naţională Germaniei.

Michael Schumacher a suferit un accident pe pârtia de la Meribel, în timp ce schia alături de fiul său. Fostul pilot s-a lovit la cap și a intrat în comă. A suferit două operații, iar acum se află în recuperare.

 

 

Te-ar putea interesa și: