Mişcarea feministă loveşte din nou. Se doreşte un chip feminin pe o bancnotă

Mişcarea feministă loveşte din nou. Se doreşte un chip feminin pe o bancnotă

Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE) şi ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) dau startul caravanei "ALTFEM - Semnează petiţia pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească"

Caravana se va afla sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 12,00-20,00, pe strada Lipscani, în spatele BNR. Acţiunea va străbate şi alte 12 oraşe din ţară, oferind posibilitatea oricui să semneze petiţia pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească, informează compania TBWA, parteneră a proiectului.

"Nu se propune încă o campanie de conştientizare, ci prima campanie care încearcă să schimbe ceva. O serie de personalităţi din România au semnat pentru schimbarea imaginii femeii în societate, pentru o istorie scrisă de toţi românii, pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească. Printre susţinători s-au numărat atât oameni politici, cât şi jurnalişti, printre care: Elena Udrea, Theodor Paleologu, Carmen Moldovan, Antonio Momoc, Cristina Ţopescu sau cunoscutul om de radio şi televiziune Andrei Gheorghe", se arată în comunicat.

Cofinanţat prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiectul strategic va avea o durată de 24 de luni.

Proiectul îşi propune îmbunătăţirea percepţiei asupra rolului profesional şi social al femeii şi creşterea gradului de conştientizare a experţilor şi operatorilor mass-media, a partenerilor sociali, a organizaţiilor societăţii civile, a autorităţilor publice din domeniul muncii şi audiovizualului şi a femeilor, în general, asupra problematicii egalităţii de şanse pe piaţa muncii.

Ne puteți urmări și pe Google News