Editura Evenimentul si Capital

Mica UNIRE va fi SĂRBĂTORITĂ la Iaşi. Participă UNIONIŞTII din România şi Basarabia

Autor: | | 0 Comentarii | 310 Vizualizari

Unioniştii din România şi Republica Moldova au anunţat, marţi, că se vor întâlni la Iaşi pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române.

Acţiunea 2012 va sărbători Mica Unire în cadrul manifestărilor oficiale dedicate evenimentului, din Piaţa Unirii, iar în cursul după amiezii va organiza Adunarea Generală, care va avea loc la Primăria Municipiului Iaşi.

"Steagurile tricolore uriaşe, pânzele cu mesaje referitoare la necesitatea reîntregirii naţionale şi cântecele patriotice vor reprezenta contribuţia unioniştilor la marcarea zilei de 24 ianuarie în piaţa centrală din Iaşi", se menţionează într-un comunicat de presă remis de Acţiunea 2012.

După încheierea manifestărilor oficiale, participanţii se vor reuni la primărie pentru a discuta despre realizările din Anul Centenar, pentru a alege structura executivă a Acţiunii 2012 şi pentru a anunţa calendarul campaniilor şi evenimentelor care se vor desfăşura pe parcursul anului 2019, în sensul Reunirii.

"În fiecare an sărbătorim Unirea Principatelor Române la Iaşi, locul unde România 's-a născut' la 1859, atunci când unionistul Alexandru Ioan Cuza a început să împlinească visul de aur al românilor. Este o ocazie excelentă pentru a ne reîntâlni cu colegii noştri din toată ţara, primari care au adoptat Declaraţii de Unire în 2018, tinerii care au mers în Marşul Centenarului, pe cei care au fost implicaţi în campania '1 Milion pentru Unire;, dar şi pe aceia care împărtăşesc acelaşi ideal şi vor să ni se alăture", a declarat vicepreşedinte al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, Ştefan Lupu, citat în comunicatul de presă, transmite Agerpres.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:04 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”