Mexicanii, ajunşi din urmă şi învinşi de chilieni

Selecţionata statului Chile a revenit de la 0-1 şi s-a impus cu 2-1 în faţa unei reprezentative şubrede a Mexicului, în Grupa C de la Copa America. În celălalt meci jucat aseară, Uruguay - locul 4 la Cupa Mondială de anul trecut - a avut mult de tras pentru a smulge o remiză, scor 1-1, cu Peru.

Remiza uruguayenilor este al treilea rezultat de egalitate înregistrat de principalele favorite la Copa America, după ce Argentina şi Brazilia nu au putut trece de Bolivia (1-1), respectiv Venezuela (0-0). În primele meciuri de la turneul organizat în Argentina, doar Chile şi Columbia au reuşit să câştige, în timp ce celelalte patru partide s-au încheiat la egalitate.

Uruguay a început cu Forlan şi Suarez în atac, însă cei care au deschis scorul au fost peruvienii, prin atacantul Paolo Guerrero. Suarez (FC Liverpool) a adus un punct pentru uruguayeni în finalul primei reprize. După câteva ore, Chile a început slab cu Mexicul, Nestor Araujo deschizând scorul pentru "azteci". Chilienii au egalat în minutul 67, prin Esteban Paredes, iar cinci minute mai târziu Arturo Vidal a marcat golul victoriei.