Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat investiții ce depășesc 4,36 miliarde de euro în metroul bucureștean.
Rețeaua de metrou din București se va extinde în următorii ani
Pe 4 iunie, Metrorex SA anunța semnarea contractului de finanțare pentru primele șase stații de pe magistrala M6. Tronsonul, cu o lungime de sub șapte kilometri, va pleca de la 1 Mai și va ajunge până la stația Tokyo, după Aeroportul Băneasa în sensul spre Aeroportul Otopeni.
Pentru a încuraja transportul eficient și verde, administrațiile încearcă o integrare a transportului între mai multe mijloace. Astfel, se dorește o extindere a rețelelor de transport public și încurajarea șoferilor să își lase mașinile la intrarea în oraș.
Măsuri similare au fost adoptate și în alte orașe din Europa.
În jur de 400.000 de persoane călătoresc zilnic cu metroul în București
Viena reprezintă un exemplu atunci când vine vorba despre integrarea eficientă a transportului public.
După ce a depășit două milioane de locuitori în 2023, capitala înregistra și 275.000 de navetiști.
Astfel, metroul din oraș era folosit zilnic de aproximativ 768.000 de persoane, metrou care se întinde pe o distanță de 83 de kilometri și are 109 stații.
Orașul Lille lansa prima linie de metrou fără conductor în 1983, trenurile oprind în 12 stații
Sistemele automate au cea mai mare popularitate în Franța și Italia. Înainte de pandemie, țările se puteau lăuda cu nouă dintre cele 13 sisteme automate de metrou din Uniunea Europeană, conform RailTech.
Pe lângă Lille, sistemul a fost implementat și în Paris, Lyon, Toulouse și Rennes. Pe lângă Franța și Italia, țările UE care folosesc trenuri fără conductor sunt Danemarca, în Copenhaga, Germania, în Nuremberg, Spania, în Barcelona și Ungaria.
În ceea ce privește Copenhaga, rețeaua de metrou a fost deschisă în 2002. Are 39 de stații care deservesc în jur de 300.000 de călători pe zi.
Trenurile automate funcționează 24/zi, cu diferențe în timpul de așteptare, în funcție de interval
Acest sistem este apreciat de cetățeni. Astfel, 93% dintre locuitori spun că le este ușor să călătorească în oraș. Acest lucru a plasat Copenhaga pe locul patru într-un top al celor mai bune orașe, din punct de vedere al transportului.
Metroul din Londra este primul din lume care a operat în subteran, la finalul secolului XIX. În momentul de față, rețeaua are 11 magistrale, care se întind pe mai mult de 400 de kilometri de cale ferată și ating 272 de stații.
Peste jumătate din infrastructura sa este supraterană, iar metroul deservește inclusiv orașele din împrejurimi.
Metroul din Moscova, punct de atracție pentru turiști înainte de război
Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie 2022, stațiile metroului erau atracții turistice.
În secolul XXI, rețeaua din Moscova a crescut constant, iar în prezent ar avea o rețea de aproape 470 de kilometri de cale ferată, care ajunge la 272 de stații (UIPT).
În prezent, 6,6 milioane de oameni iau metroul într-o zi obișnuită de lucru. Acum mai bine de un deceniu, metroul transporta zilnic aproximativ nouă milioane de călători.