A trebuit să leşine trei femei în subteran ca instituţia din subordinea Ministerului Transporturilor să observe problemele grave cu care se confruntă cei 600.000 de călători care folosesc zilnic metroul
La jumătatea lunii octombrie, trei femei au acuzat stări de rău şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor SMURD. Acestea au leşinat din cauza aglomeraţiei, dar şi a căldurii din trenurile de metrou. Imediat după incident, Metrorex a ieşit cu o declaraţie deloc liniştitoare: „Anunţăm că instalaţia de ventilaţie din tren funcţionează la capacitate maximă şi rugăm călătorii să apeleze şi la varianta deschiderii geamurilor rabatabile pentru o mai bună aerisire a vagoanelor“. În urma acestui incident, instituţia a decis să întocmească şi să implementeze un plan de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de transport subteran, deşi astfel de probleme au loc frecvent în subteran.
Pe 28 martie, un tren a rămas blocat între staţiile Piaţa Muncii şi Dristor 2, iar luminile s-au stins în vagoane. Traficul a fost oprit timp de 10 minute, iar sute de pasageri au rămas blocaţi. Călătorii au fost nevoiţi să stea aproximativ 20 de minute între staţii. O zi mai târziu circulaţia metroului a fost întreruptă, timp de aproximativ 15 minute, după ce un tren s-a defectat în staţia Unirii 2, pe magistrala Pipera-Berceni, unde pasagerii au fost debarcaţi. Defecţiunea a apărut la computerul de bord al trenului, după debarcarea călătorilor garnitura fiind transportată la depoul Berceni.
Pe 12 aprilie 2016, echipe de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un tunel de la staţia Piaţa Romană, focul fiind stins cu rapiditate şi nefiind nevoie să se recurgă la evacuarea călătorilor. Au fost trimise la faţa locului şase autospeciale de stingere, şase ambulanţe SMURD şi două maşini de descarcerare. În urma intervenţiilor, echipajele ISU au constatat că focul a izbucnit la un tablou electric de la nivelul peronului. Cu toate că probleme existau și înainte, de ieri Metrorex a decis să ia atitudine.
Ce măsuri a luat Metrorex
Printre măsurile pe care instituţia subordonată Ministerului Transporturilor vrea să le ia se numără:
● suplimentarea numărului de trenuri în circulație la orele de vârf;
● monitorizarea circulaţiei trenurilor;
● formarea unor echipe mixte compuse din angajați ai Metrorex și ai Poliției Metrou, în vederea dirijării fluxului de călători;
● informarea călătorilor cu privire la alegerea traseelor optime de acces şi transport;
● îndrumarea călătorilor către accesurile şi zonele de peron cu încărcare redusă