Metodă inedită de reducere a absenţelor în şcolile din Buzău

Elevii din judeţul Buzău nu vor mai putea chiuli nemotivat de la şcoală deoarece vor fi monitorizaţi electronic.

Intrarea în şcoală se va face pe bază de cartelă magnetică iar sistemul electronic va înregistra data, ora şi numele elevului. Dacă profesorii şi părinţii vor fi de acord, sistemul va fi implementat din această toamnă. "Patru lei, suma pe care fiecare elev trebuie să o suporte" “În şcoală, nu se va intra decât pe baza acestor cartele şi în felul acesta se crează un catalog cu absenţele în termen foarte scurt. În privinţa costurilor, este vorba de patru lei, sumă pe care fiecare elev trebuie o suporte, şi dotarea unităţilor şcolare cu sistemul de acces care se ridică la circa 1.500 de lei pentru fiecare şcoală", a declarat, pentru Agerpres, inspectorul şcolar general, Florina Stoian.

În cele 700 de unităţi de învăţământ din judeţul Buzău din cei peste 17.000 de elevi din ciclul gimnazial, 2.500 au rămas corigenţi, iar 600 se află cu mediile neîncheiate din cauza absenteismului ridicat.