Mai mulţi vameşi şi poliţişti, dar şi un comisar şef al Brigadei de Combatere a Crimei Organizate au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, conform unui comunicat remis de DIICOT, care anunţă că respectivii sunt bănuiţi că fac parte dintr-o reţea care făcea contrabandă cu parfumuri contrafăcute.
Metoda capac şi gaura de 25 milioane euro! DIICOT a prins mai mulţi poliţişti şi vameşi. În acest context, procurorii DIICOT şi ofițerii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției Generale Anticorupție au făcut joi 57 percheziții domiciliare.
Au fost vizate județele Cluj, Constanța, Bacău, Vrancea, Ilfov și municipiul București. Acțiunea a ţintit destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
Alte acuzaţii aduse indivizilor sunt legate de punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea. De asemenea, reţeaua a folosit la autoritatea vamală documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
Mai trebuie spus că au fost efectuate percheziții în Franța și Italia. În perioada mai 2020-februarie 2021, acest grup infracţional şi-a desfăşurat activitatea în Constanța şi București. Au fost identificate şi ramificații internaționale, iar prejudiciul se ridică la 25 de milioane de euro.
Metoda capac şi gaura de 25 milioane euro
Astfel, în România au fost introduse 585.620 de parfumuri contrafăcute cu însemnele distinctive ale unor branduri de lux. Produsele erau ascunde în containere prin metoda „capac”.
„La data de 11.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției Generale Anticorupție au efectuat un număr de 57 percheziții domiciliare, pe raza județelor Cluj, Constanța, Bacău, Vrancea, Ilfov și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
De asemenea, concomitent, în Franța și Italia, au fost efectuate, în baza unor ordine europene de anchetă, alte 2 percheziții domiciliare.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada mai 2020 - februarie 2021, pe raza municipiilor Constanța şi București, și-a desfășurat activitatea un grup infracțional organizat cu ramificații internaționale, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și de corupție în formă continuată. Grupul infracțional a fost format din cetățeni turci și mai mulți cetățeni români, printre care și un comisar șef de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, un agent șef principal de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galați - Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud și doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.
DIICOT a prins mai mulţi poliţişti şi vameşi
Astfel, liderii grupului infracțional organizat au asigurat introducerea pe teritoriul României, prin sustragere de la controlul vamal, a unor produse contrafăcute reprezentând circa 585.620 de parfumuri purtând însemnele distinctive ale unor brand-uri de lux. Parfumurile contrafăcute au fost disimulate în containere, prin metoda „capac”, în cadrul unor operaţiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Republica Turcă.
Operațiunile de import prin care au fost mascate actele de contrabandă au fost derulate în numele unor societăți comerciale, în baza unor declarații vamale de import, ce au fost depuse la Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud.
Introducerea în țară a produselor contrafăcute s-a realizat în baza înțelegerii prealabile stabilite de către cetățenii turci cu doi inspectori vamal, care au asigurat efectuarea unor controale necorespunzătoare, astfel încât să nu fie semnalate produsele ascunse în interiorul containerelor.
Totodată, gruparea a beneficiat și de sprijinul unui declarant vamal care a dus la îndeplinire formalitățile vamale în mod necorespunzător, fără a informa conducerea biroului vamal cu privire la produsele neevidențiate în documentele vamale.
Lupii paznici la oi
În sprijinul grupării, au fost cooptați și un agent șef principal de poliție în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu fratele acestuia, comisar șef de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au asigurat permisiunea derulării operațiunilor de contrabandă, fără a lua, potrivit competenței, măsurile corespunzătoare pentru combaterea acestora și, totodată, au oferit garanția efectuării în condiții de siguranță a acestor operațiuni, prin utilizarea sistemului relaţional deţinut în mediul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, prin prisma atribuțiilor de serviciu și a prerogativelor conferite de funcțiile deținute, în scopul monitorizării procedurii de vămuire şi control al operaţiunilor de import al mărfurilor vizate.
În vederea obținerii sprijinului acestor funcționari, în formele menționate, în legătură cu neîndeplinirea unor acte intrând în atribuțiile lor de serviciu, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri sau în considerarea influenței pe care au lăsat să se creadă că o au asupra altor funcționari, pentru a-i determina să nu îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri.
Astfel, liderii grupării au promis, iar după obținerea liberului de vamă pentru fiecare dintre operațiunile de import, au oferit, cu titlu de mită, suma totală de 489.000 de dolari americani, sumă ce reprezenta aproximativ 1 USD pentru fiecare dintre cele 460.820 de parfumuri contrafăcute introduse prin contrabandă, plus suma fixă de 30.000 de USD, oferită pentru un transport, ce conținea 124.800 de parfumuri de mici dimensiuni.
Parfumurile contrafăcute au ajuns şi în UE
Produsele de contrabandă au fost distribuite sau destinate distribuirii către clienți din România și din alte țări ale Uniunii Europene, valoarea acestora, în cazul comercializării ca parfumuri de marcă, fiind estimată la aproximativ 25 milioane euro.
La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 40 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, al inspectorilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și al polițiștilor din cadrul INTERPOL.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, arată DIICOT, într-un comunicat transmis joi.