Meteorologii au anunțat că vremea se schimbă în toată țara. Ce ne așteaptă în zilele următoare

Sursa foto: arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că după prima zăpadă din acest sezon, vremea se va schimba radical în majoritatea regiunilor din țară.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a declarat că de săptămâna viitoare, vremea se încălzește. De asemenea, în weekend vor crește temperaturile de la o zi la alta.

„Sâmbătă este posibil să consemnăm valori de temperaturi apropiate unei zile de vară 24-25 de grade Celsius, săptămâna va debuta cu valori peste 25 grade, posibil să ne apropiem de 29-30 de grade, mai ales în extremitatea sudică a ţării, aşa cum arată informațiile în acest moment”, a mai precizat directorul ANM.

Până atunci, în următoarele zile, vremea va fi deosebit de rece, în special în nordul, centrul și vestul țării, unde temperaturile nu vor depăși 15-16 grade.

Totodată, în sudul și sud-estul țării, temperaturile vor ajunge la 20 de grade, iar nopțile vor fi reci, cu minime între 2 grade până la cel mult 10 grade. În depresiunile din estul Transilvaniei este posibil să se înregistreze valori de sub 0 grade și cu siguranță în masivele montane, la altitudini mai mari de 1.500 de metri.

Primele ninsori din România, la început de toamnă

„Pe crestele înalte vorbim de posibilitatea să mai consemnăm precipitații mixte sub formă de lapoviță şi ninsoare", a mai precizat Elena Mateescu, scrie Antena 3.  Reamintim că prima ninsoare din această toamnă, la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții Făgăraș a adus un strat de patru centimetri de zăpadă pe Transfăgărăşan şi în zona turistică Bâlea Lac.

Șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, a declarat că iarna face prima încercare prin septembrie, după care zăpada se duce. „Totuși, astfel de episoade vor mai urma până când o să fie strat de zăpadă continuu“, a precizat șeful Salvamont. Mai mult, Sănduloiu le-a recomandat turiștilor care vor să facă trasee turistice să aibă la ei îmbrăcăminte de iarnă.

„Chiar dacă zăpada se va duce în câteva zile, temperaturile dimineața, seara și noaptea vor fi negative și e clar că ai nevoie de pufoaică, de bocanci cu talpă antiderapantă și niște colțari, deoarece, chiar dacă muntele va părea să fie fără zăpadă, pe fețele nordice și pe vâlcele vor rămâne zone înghețate, unde este posibil să ai nevoie de o pereche de colțari ușori și măcar de o pereche de bețe de schi”, a mai spus șeful Salvamont Argeș.