Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat marți că temperaturile vor continua să crească și vor fi mai ridicate decât normalul perioadei. Maximele vor fi cuprinse între 7 grade Celsius, în depresiuni și 17 grade, în Lunca Dunării și în Dobrogea.
Izolat va ploua în Banat, Oltenia și prin Transilvania și nord-vestul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu rafale de 100 km/h în zonele de creastă. Condiții de polei vor exista la altitudini mari.
Meteorologii prognozează că marți va fi o zi caldă pentru această perioadă, cerul va avea înnorări mai accentuate în Banat şi Oltenia, unde vor fi ploi moderate cantitativ, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m, vor fi precipitaţii mixte şi, izolat, condiţii de polei.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi slabe se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în nord-vestul Munteniei şi în Transilvania. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu rafale de peste 80 - 100 km/h în zonele de creastă, iar pe arii restrânse, îndeosebi în cursul zilei, şi în vestul şi sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade Celsius.
Vreme de primăvară în București
La București, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 13 - 15 grade Celsius, iar cea minimă de 3 - 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea, cerul va deveni variabil şi este probabil să se formeze ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.
Începând din 28 decembrie și până pe 29 decembrie, la ora 10.00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, pentru zona de munte și regiunile vestice și nord-vestice. „Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze mai mari la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 80...100 km/h. Vântul se va intensifica și în regiunile vestice și nord-vestice, cu viteze de 55...65 km/h și pe arii restrânse 70...75 km/h”, spun meteorologii.
Și tot doar până la ora 10.00, va fi valabil un cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului și zăpadă puternic spulberată în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700m.