Meteo. Ultimele zile frumoase. Toamna își intră în drepturi

Meteo. Ultimele zile frumoase. Toamna își intră în drepturi

Administrația Naționale de Meteorologie (ANM), prognozează pentru sâmbătă, 12 septembrie, că vremea va fi în continuare predominant frumoasă, regimul termic fiind peste cel specific pentru a doua decadă a lunii septembrie.

 

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte în a doua parte a zilei, unde izolat vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare, în special în timpul zilei, în regiunile sudice și pe crestele montane.

Înnorări se vor înregistra și în nordul Moldovei, unde izolat vor fi averse slabe, apoi cerul va deveni senin. Vântul va sufla slab și moderat, excepție făcând regiunile sudice și crestele montane, unde, prima parte a zilei, va prezenta ușoare intensificări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Maximele vor fi cuprinse între 25 și 32 de grade celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade, scăzute ușor în depresiunile Carpaților Orientali. În Capitală, vremea se va menține predominant frumoasă, iar cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla în general moderat, iar temperatura maximă va fi de 30-31 de grade, iar cea minimă de 15-17 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

METEO. Prognoză surprinzătoare. Ce ne așteaptă în aceste zile

Și duminică vremea se menține normală pentru această perioadă a anului.

În nordul țării astăzi se vor înregistra 25 de grade Celsius ziua și doar 12 grade noaptea. În sud, mercurul va urca în termometre până la 29 de grade, iar noaptea se vor înregistra în jur de 16 grade Celsius.

În Capitală, maxima termică va fi de 27 de grade astăzi, iar în cursul nopții, temperatura aerului va scădea până la 14 grade.

Meteorologii au făcut anunțul. Ce ne așteaptă în orele următoare

Meteorologii anunță însă că vremea se răcește în a doua parte a lunii. Luna septembrie arată temperaturi puțin mai ridicate decât cele specifice acestei perioade. În ultimele două săptămânii ale lunii, vremea va fi mai caldă în special în sud și în sud-est.

Vremea se strică în vestul țării începând cu 20 septembrie și treptat va cuprinde toate regiunile. În Bucegi și Carpații Meridionali se vor semnala ninsori și lapoviță. În restul teritoriului, maximele nu vor depăși 24-25 de grade. Începutul lunii octombrie aduce valori normale de temperatură. Maximele vor ajunge până la 17-18 grade în depresiuni și cel mult 23-24 de grade în Lunca Dunării. Ploile își vor face apariția, mai ales în jumătatea sudică.