METEO. Surprize neplăcute. Valul de frig se menține în toată România

În zilele următoare, vremea va fi frumoasă, dar temperaturile vor fi scăzute în termometre, și seara, și dimineața.

Conform informațiilor transmise de specialiștii de la Agenția Națională de Meteorologie (ANM), vremea va fi în general frumoasă, marți, 24 noiembrie, dar rece dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, iar în zonele joase, în special din sud-vest, centru şi nord-est, dimineaţa şi noaptea local vor fi nori de plafon jos sau ceaţă.

Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu unele intensificări la munte și în regiunile estice. Temperaturile maxime, apropiate de cele normale la această dată, se vor încadra, în general, între 4 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 și -10 grade în depresiunile intramontane şi 2-3 grade pe litoral.

În Capitală va fi frig seara și dimineața

În București, vremea va fi în general frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei şi noaptea, când vor fi şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10-11 grade, iar cea minimă de -2-0 grade.

Potrivit prognozei meteo publicate luni de ANM, în intervalul 23 noiembrie – 6 decembrie, regimul termic va rămâne în aceleaşi coordonate ca şi până în prezent, respectiv cu intervale cu temperaturi scăzute atât pe timpul dimineţilor, cât şi pe durata nopţilor, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte în jurul datei de 29 noiembrie, precum şi în cursul săptămânii viitoare.

„Temperaturile cele mai coborâte frecvent pe parcursul nopţilor şi dimineţilor, preponderent negative, inclusiv în Capitală”

„Ultima săptămână din ultima lună a acestei toamne arată o săptămână mai rece în cea mai mare parte a ţării. Observăm abateri termice negative, mai mari de două grade la nivelul temperaturilor medii, în partea de vest, sud-vest, centrul ţării. De altfel, întreaga săptămână, începând de miercuri, joi şi vineri, vom înregistra temperaturi mult mai coborâte în depresiunile intramontane. Dacă în această dimineaţă am avut -12 grade Celsius la Miercurea Ciuc, miercuri, joi, vineri dimineaţă, e posibil să înregistrăm -14 grade Celsius, -12 grade Celsius în aproape toată zona depresiunulor intramontane.

Temperaturile cele mai coborâte frecvent pe parcursul nopţilor şi dimineţilor, preponderent negative, inclusiv în Capitală, -4. Va fi mai rece miercuri, joi şi vineri dimineaţă. Practic, vom înregistra cele mai coborâte temperaturi de până în prezent în această toamnă”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.