Meteorologii de la ANM au emis o nouă prognoză pentru ziua de luni, conform căreia temperaturile se păstrează ridicată în majoritatea zonelor.
Ploile sunt semnalate în aproape toate regiunile din țară, cu precădere în Subcarpații Getici unde, local, se vor acumula între 30 - 40 l/mp.
În zonele de munte se anunță precipitații mixte de lapoviță și ninsoare, în timp ce la altitudini mai mari va ninge destul de puternic.
Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind înregistrate în sudul Munteniei. De asemenea, meteorologii mai menționează în prognoza meteo că în unele zone se va semnala și ceața, la orele dimineții.
Cum este vremea în Capitală?
Și în Capitală meteorologii de la ANM anunță că temperaturile cresc în mod nefiresc, dar cerul rămâne înnorat, semnalându-se chiar și ploi moderate în cea de a doua parte a zilei. Vântul suflă sesizabil în București, dar temperaturile ating valori situate în 13 și 15 grade Celsius.
Ceața este prezentă în București încă din noapte, temperaturile fiind destul de joase, și se menține până la primele ore ale dimineții.
Vremea la munte
Și la munte vremea se păstrează foarte caldă pentru luna ianuarie temperaturile marcând o creștere semnificativă față de zilele trecute. Aproape în toate regiunile se înregistrează temperaturi mai ridicate decât acum câteva zile, dar, de asemenea, vremea rămâne închise și se semnalează precipitații mixte.
Meteorologii fac însă mențiunea că pe timpul nopții, la altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde şi vântul se va intensifica, cu rafale de peste 80...90 km/h pe creste şi zăpada va fi viscolită.
Și în Carpaţii Orientali, cu 60...75 km/h. Dimineaţa, în văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.