"Metavers" e noul Facebook. Un termen extrem de vechi, mai puțin cunoscut românilor. Iată ce reprezintă acesta și cele mai importante aspecte ale sale

Sursa foto: thelegitimatenews.com

Facebook a scos în evidență un termen cunoscut încă din 1992, dar despre care nu s-au știut prea mult. Noul nume al rețelei de socializare, Meta, pune accentul pe "metavers". Cinci lucruri pe care trebuie să le știi despre această expresie, însă și alte aspecte din spatele ei.

Facebook a anunțat de câteva zile faptul că numele celebrei rețele de socializare va fi schimbat și se va pune accentul pe "metavers". La scurt timp după ce aceștia au făcut anunțul, un alt nume mare vine cu vești. Microsoft a decis să se lanseze și ei în acest spațiu. Totuși există o diferență între cele două platforme. Facebook a propus ca "metavers" să le permită utilizatorilor săi implicarea în contexte educaționale, profesionale dar și sociale. Microsoft însă, nu vrea să abordeze un teren atât de larg, ci preferă să se perfecționeze în materie de "birou virtual".

Dar ce este de fapt acest "metavers" și în ce măsură ar trebui să credem în ceea ce ne oferă celebrele platforme?

Ei bine, termenul a fost făcut public încă din 1992, de către autorul Neal Stephenson. Acesta a folosit expresia "metavers" în romanul său de science-fiction intitulat "Snow Crash". Autorul ne prezintă o lume virtuală, 3D, în care persoanele sunt prezentate ca avataruri și pot interacționa între ele și cu agenți inteligenți artificiali. Pentru că în urmă cu aproximativ 30 de ani acest termen părea demn de domeniul SF, oamenii l-au interpretat în diferite feluri. Pentru mulți români, acest termen este unul cu totul nou, deși lumea reprezentată de el este deja cunoscută în țara noastră.

Cinci aspecte care ne fac să înțelegem mai bine noul termen folosit de Facebook

1. O lume virtuală

Putem spune că această definiție este cea mai importantă pentru a înțelege termenul de "metavers". Astăzi, pentru a experimenta o lume 3D, putem folosi absolut orice dispozitiv avem la îndemână. Un calculator, o consolă de jocuri, un smartphone sau alt dispozitiv de acest gen. Gadgeturile noastre ne ajută să pătrundem în această lume și să fim mai prezenți aici decât în viața reală. Corpul nostru nu poate face același lucru, așa că rămânem conectați cu prezentul doar prin acest mod.

2. Realitatea virtuală

Ochelarii 3D sunt cei care ne fac să pătrundem extrem de profund în lumea virtuală. Cu ajutorul lor, simțim cu totul diferit termenul de "metavers" și avem parte de experiențe unice, chiar dacă noi suntem conectați în prezent. Această tehnologie te poartă departe, prin lumi virtuale extrem de captivante, asta până ce, ceva din viața de zi cu zi te trezește la realitate.

3. "Metavers" poate fi încadrat și la categoria Social

În lumea virtuală putem cunoște diferite persoane și putem lega chiar și prietenii. Nu suntem singuri, aici fiind extrem de mulți oameni, reprezentați de avatare. Un lucru trebuie menționat în ceea ce privește acest aspect: nu orice avatar este reprezentarea unei persoane umane. Printre aceștia se pot întâlni roboți, agenți virtuali și manifestări ale inteligenței artificiale.

Deși ne aflăm într-o lume virtuală, putem comunica cu persoane umane și putem să facem lucruri împreună. Pe acest principiu se axează Facebook prin noua strategie. Această metodă de comunicare ar putea fi una mult mai naturală decât în cazul conferințelor, susțin specialiștii. Avatarul nostru se mișcă în funcție de modul în care noi ne dorim. Poate întoarce capul pentru a se uita la o altă persoană sau își poate muta locul din sala de conferință virtuală.

4. Disponibilitate 24/24, 7/7

Lumea virtuală este mereu acolo, indiferent de momentul din zi sau din noapte în care ne dorim să o vizităm. Această lume ne poate permite să facem modificările pe care le dorim, putem adăuga clădiri, copaci sau alte obiecte în această realitate și ele vor rămâne salvate. De fiecare dată când pătrundem în lumea virtuală, tot ceea ce am organizat acolo va fi la locul lăsat de noi. Tehnologia a avansat într-atât de mult încât, poți deține chiar și o locuință aici. "Metavers" este o lume a creației, a unei povești pe care tu ți-o dorești.

5. Conexiunea cu lumea reală

Poate acest lucru pare ceva bizar având în vedere tot ceea ce am prezentat până acum cu privire la "metavers", însă da: rămânem totuși conectați la viața reală. Marea majoritate a reprezentărilor din lumea virtuală arată, de fapt, lucrurile reale din viața noastră. Realul și virtualul pot deveni "gemeni digitali".

Tehnologia este într-o evoluție continuă. Ce vom putea face în "metavers"?

Tehnologia evoluează extrem de repede, așa că, cel mai probabil, vă întrebați ce altceva se poate întâmpla în această lume virtuală. În curând, marea majoritate a marilor companii vor avea propriile reprezentări aici, conectând angajații și ajutându-i să facă o trecere mai ușoară între cele două zone.

Jocurile par a fi cel mai atractiv subiect din tot acest domeniu, "metavers" fiind pentru acestea o cu totul altă sferă. Deja ne bucurăm de jocuri care ne captivează în totalitate, însă vor exista, în curând, altele mult mai realistic realizate. Ați putea juca șah cu o persoană de pe alt continent fără să fiți unul lângă celălalt, iar acest lucru se poate întâmpla cu o tablă de șah virtuală suprapusă peste una reală.

Socializarea este și ea o parte a acestui termen, segment pe care pun accent și cei de la Facebook prin schimbările anunțate. Conform informațiilor oferite de Mark Zuckerberg, noua versiune a platformei ne va permite să aparem, sub forma unei holograme, în mijlocul unei întâlniri reale. Noul proiect Meta pare a fi o poartă spre realitatea virtuală, prin intermediul dispozitivelor 3D și a căștilor speciale. Acestea din urmă sunt momentan un produs de nișă, chiar dacă marile companii au încercat lansarea lor într-un segment mai mare de public.

Până vom atinge totuși aceste noi orizonturi va mai trece ceva timp, fiind nevoie de un sistem bine programat, dar și deschidere spre această latură reală virtuală, susțin unii specialiști din domeniul cibernetic.