Messi, tot mai aproape să se despartă de Barcelona: „Sunt sigur că nu va rămâne”

Umilită în optimile de finală ale Ligii Campionilor, chiar pe teren propriu, de campioana Franţei, PSG, şi situată la cinci lungimi în spatele liderului din La Liga, Atletico Madrid, trupa blaugrana riscă să îl piardă, în pauza din vară, şi pe Lionel Messi. 

După mai mult de şaptesprezece ani petrecuţi la gruparea iberică, decarul argentinian ia în calcul, tot mai serios, să se despartă de Barcelona. Contractul lui Messi cu echipa pregătită, în prezent, de tehnicianul olandez Ronal Koeman va expira la sfârşitul acestui sezon, iar Paris Saint - Germain face presiuni pentru a-l convinge pe acesta să accepte un transfer pe „Parc des Princes”.

Joan Laporta, unul dintre cei trei candidaţi înscrişi în cursa pentru preşedinţia clubului catalan, afirmă răspicat că el este singurul care îl mai poate determina pe Messi să continue aventura de pe „Camp Nou”.   

„Am o relaţie grozavă cu Leo Messi şi el va ţine cont de orice propunere pe care am să i-o fac. Dacă eu nu voi câştiga alegerile pentru preşedinţia clubului, atunci sunt sigur că Messi se va despărţi de Barcelona” a declarat Laporta, care s-a mai aflat în poziţia de preşedinte al trupei blaugrana, timp de opt ani, în perioada 2003 - 2010. 

Laporta, contre cu Freixa

Barcelona este la un pas de eliminarea din Champions League, încă din faza optimilor de finală şi se clatină, de asemenea, serios şi în La Liga, iar Laporta a găsit prilejul perfect pentru a-l critica pe contracandidatul său principal, actualul preşedinte Antoni Freixa.

„Messi va analiza oferta pe care i-o vom prezenta. Nu a fost fericit în perioada în care Freixa s-a aflat la conducerea Barcelonei şi sunt convins că, dacă eu nu voi fi învingător, Messi nu va rămâne la echipă” a explicat Laporta, care a cochetat şi cu viaţa politică şi a fost membru al parlamentului regional între 2010 şi 2012. 

Formaţia patronată de fostul internaţional englez David Beckham, Inter Miami, şi-a declarat, la rândul ei, public, în urmă cu doar câteva zile, interesul pentru fotbalistul în vârstă de 33 de ani. Chiar dacă a recunoscut că îşi doreşte să evolueze, la un moment dat, în campionatul din Statele Unite ale Americii, Messi va rămâne cel mai probabil, pentru moment, în Europa.