Messi & Co. se revoltă: „Jucătorii îl ignoră la antrenamente, seniorii pleacă!”

După ce Real Madrid a devenit favorită la titlu în La Liga, situația s-a agravat în vestiarul Barcelonei.

FC Barcelona a făcut un nou pas greșit în lupta către titlu, după remiza din deplasare cu Celta Vigo, scor 2-2. Astfel, vestiarul catalanilor a explodat, iar jucătorii s-au pornit împotriva antrenorului Quique Setien. Tehnicianul a fost ignorat de elevii săi în pauzele de hidratare și l-a pus pe „secundul” său să discute cu jucătorii.

Junaliștii de la Marca spun că problemele Barcelonei din vestiar: „Quique Setien a fost ignorat şi l-a trimis pe secundul Eder Sarabia să le vorbească. Şi acelaşi lucru se întâmplă şi la pregătiri! Uneori, din cauza lipsei de ritm, unii dintre senatorii echipei pleacă de pe teren, considerând că e o pierdere de vreme! Setién este singur şi scaunul i se clatină, iar Messi acuză că Barça postpandemie nu s-a schimbat în bine”.

Luis Suarez, aturorul „dublei” din meciul cu Celta, a tunat la adresa antrenorului său. „Sunt extrem de frustrat! Suntem condamnați să câştigăm acum fiecare meci și s-așteptăm ca Real să facă pași greșiți. Pierdem puncte importante în deplasare, ceea ce nu se întâmpla în sezoanele trecute. Trebuie să îl întrebați pe antrenor de ce se întâmplă asta, el trebuie să analizeze situaţia. Eu sunt fericit că mi-am ajutat echipa, însă trist și furios pentru că am ratat victoria”, a spus atacantul trupei catalane.

Griezmann, făcut praf

După remiza de la Vigo, fanii Barcelonei l-au luat peste picior pe Antoine Griezmann, cel care a ajuns vara trecută pe „Camp Nou”, de la Atletico Madrid, pentru 120 de milioane de euro.

Francezul a fost luat în colimator nu pentru că ar fi comis faultul din care s-a acordat lovitură liberă (în urma căreia Celta a marcat golul doi), ci pentru atitudinea sa la șutul adversarului. Unii suporteri l-au acuzat pe Griezmann că din cauza lui s-a pierdut titlul.

„Griezmann nu a vrut ca Iago Aspas să-i strice freza și machiajul și acest lucru ar putea să o coste titlul pe Barcelona” / „Șocant Griezmann. S-a mișcat din zid, Ce dezastru” / „Griezmann ar putea fi desemnat jucătorul anului de la Real Madrid” / „Oare ce a vrut să facă acolo în zid Griezmann?”, au fost câteva dintre mesajele fanilor Barcelonei la adresa lui Antoine Griezmann. (FOTO: Facebook/fcbarcelona)