Messi a adus un nou titlu pe „Camp Nou”

Messi a adus un nou titlu pe „Camp Nou”

După o pauză de doi ani, FC Barcelona a devenit campioana Spaniei, grație golului marcat de starul argentinian în meciul de duminică, de la Madrid, cu Atletico, scor 1-0

FC Barcelona i-a suflat în acest an titlul rivalei Real Madrid. Cu o etapă înainte de finele campionatului, gruparea de pe „Camp Nou” a devenit matematic campioana Spaniei, după succesul obținut, în deplasare, cu Atletico, scor 1-0.

Lionel Messi i-a adus Barcelonei al 23-lea titlu din istorie. Argentinianul a marcat, în minutul 65, unicul gol al întâlnirii de pe „Vicente Calderon”, ajungând, astfel, la 283 de reușite în Spania, fiind pe locul opt în topul marcatorilor din primele cinci campionate ale lumii.

Luis Enrique, aflat la primul sezon din postura de antrenor al catalanilor, a izbutit să egaleze performanțele lui Pep Guardiola și Tito Vilanova, tehnicieni care au cucerit titlul din Primera Division în primul sezon.

Catalanii pot realiza tripla

Performanța din acest sezon al campionatului a făcut ca, în ultimul deceniu, Barcelona să cucerească de șapte ori titlul în Spania.

După cucerirea acestui trofeu, Barcelona își poate mări vitrina cu trofee.

Ultimul meci pentru Xavi Gruparea „blaugrana” va juca atât în finala Cupei Regelului Spaniei, unde o va întâlni pe Athletic Bilbao, cât și în ultimul act al Ligii Campionilor, a cărei adversară îi va fi Juventus Torino. Începând din această vară, catalanii se vor despărți de unul dintre cei mai buni jucători din istoria clubului. Xavi Hernandez (35 de ani) părăsește singura echipă la care a evoluat până acum, timp de 24 de ani. Mijlocașul ar putea ajunge în Qatar, la Al Sadd, sau la americanii de la New York City FC. De partea cealaltă, Real Madrid a câștigat la rându-i jocul cu Espanyol, scor 4-1, însă Barcelona a acumulat un avans de patru puncte față de formația lui Carlo Ancelotti.