În România lipsa „meseriașilor” este o problemă serioasă. Patronii oferă salarii atractive chiar și pentru începători și cu toate aceste se plâng că nu găsesc doritori.
Meseria de zugrav, faianțar, instalator, electrician, sudor sau constructor nu mai este dorită de tinerii români. Mai mult decât atât, cei care au această meserie preferă să muncească în străinătate.
Tinerii nu acceptă orice fel de meserie
Un patron al unei firmei din industria construcțiilor oferă un salariu de 7.000 de lei pe lună. Acesta caută oameni care vor să se angajeze pe post de zugravi, faianțari sau zidari, iar banii vor crește pe parcurs:
„Am decis să îmi extind echipa și angajez meseriași zidari, faianțari și zugravi. Salariul net este de 7.000 de lei la început, dat cei care arată că vor să muncească și știu să o facă pot să fie convinși că vor mai mult după câteva luni, când salariul le va crește progresiv”, scrie în anunțul publicat de patron pe Facebook.
Angajatorul a mai menționat că asigură toate formele legale de angajare. Atunci când se vor face deplasări în țară, salariații vor primi bani pentru transport și cazare, plus diurnă.
Reacția la anunțul postat de patron
Reacțiilor utilizatorilor nu au ezitat să apară.
„Dacă îți faci firmă, câștigi de două sau de trei ori mai mult decât salariul ăsta. Desigur, dacă ești bun meseriaș și serios. De lucru este, prețurile sunt mari, se câștigă grozav. Întreb deci, de ce s-ar angaja cineva în loc să-și facă propria firmă?”, este unul dintre comentarii.
Antreprenorul a revenit cu explicațiile:
„Sigur că meseriașii își pot face firmă, dar multora nu o să le convină să se ocupe de detaliile birocratice și să caute de lucru. Am avut un angajat care după un an și ceva s-a lăsat de muncă că își deschide firmă. După câteva luni m-a rugat să-l reprimesc. Mi-a spus că și-a deschis o firmă cu fratele său, dar că i-a apucat disperarea când au văzut câtă birocrație e. Au cheltuit mai mult decât au câștigat și nu au reușit. Așa fac mulți, apoi se dau cu capul de pereți când află ce au ratat din cauza birocrației, că stau să dea cu subsemnatul pe la Finanțe în loc să facă efectiv bani. Așa e dacă nu se pricep bine și la partea asta, se chinuie cu birocrația în timp ce alte firme câștigă bani grei”, a scris angajatorul.